Vicecampioana municipală la minifotbal a Devei, Roben Haţeg, a reuşit o performanţă excelentă la turneul final al campionatului naţional, ce s-a desfăşurat timp de trei zile la Deva şi Hunedoara. Trupa din Haţeg s-a clasat pe locul 4, după ce a pierdut la limită finala mică a competiţiei, scor 0-1, cu echipa AEK Oradea. Titlul suprem a revenit echipei FC Hermanstadt Sibiu, care a trecut în finală de gruparea Chedra Tax Doelpan Ploieşti, scor.
Au depăşit aşteptările
Din cele trei echipe hunedorene prezente la turneul final, Roben Haţeg era cotată cu cea mai mică şansă de a ajunge în fazele superioare. Însă, vicecampioana Realsport a depăşit aşteptările, reuşind calificarea în careul de aşi al competiţiei. Plasată în grupa C, ce s-a jucat la Hunedoara, Roben s-a clasat pe locul 2, după ce a obţinut două victorii, 3-0 cu Sanorom Boloteşti Focşani şi 3-2 cu Dia Guard Divino Zalău, fiind învinsă doar de gazdele de la MFC Corvinul Hunedoara, scor 1-2. În sferturile de finală, echipa din Haţeg a învins la loviturile de departajare, scor 2-1, pe Extratereştrii Bistriţa, rezultatul în timpul regulamentar fiind 1-1. De remarcat că Roben a reuşit egalarea în ultimul minut de joc, prin Lorant Salamon, după ce, în urmă cu un minut, Florin Stancu ratase un penalti.
Drumul Haţegului s-a oprit în semifinale, Roben fiind învinsă cu 1-3 de Chedra Tax Doelpan Ploieşti. În finala mică, Ciprian Luca şi ai săi au luptat exemplar pentru medaliile de bronz, dar AEK Oradea s-a impus la limită cu scorul de 1-0, stabilit în prima repriză.
Sibiul, tot campioană, dar cu altă echipă
Titlul de campioană rămâne la Sibiu, după ce FC Hermanstadt a învins în finala mare pe Chedra Tax Doelpan Ploieşti. Finala s-a decis tot după executarea loviturilor de penalitate, ardelenii învingând cu 3-2, după ce, la finalul timpului regulamentar, scorul fusese egal, 1-1. Echipa de pe malul Cibinului a preluat astfel coroana de la concitadina sa, Juventus, dubla campioană fiind eliminată în faza grupelor. De asemenea, FC Hermanstadt a obţinut şi dreptul de a participa la prima ediţie a Ligii Campionilor la minifotbal, ce va avea loc în luna august, la Maribor (Slovenia).
Pera BMW şi MFC Corvinul, eliminate la penaltiuri
Pera BMW, campioana Realsport, nu a depăşit faza grupelor, fiind eliminată dramatic, la loviturile de departajare. Devenii au pierdut primul meci, scor 0-1 cu Neatza&Prietenii Bucureşti, învingând în al doilea, scor 2-1, pe Bentel Sistem Cluj. Pentru a se califica, gruparea lui Ovidiu Ioiescu avea nevoie de un succes, chiar şi penaltiuri, în faţa celor de la Extratereştrii Bistriţa. Cei din urmă s-au impus de la punctul cu var, scor 2-1, rezultatul în timpul regulamentar fiind 2-2. Tot la penaltiuri a pierdut şi MFC Corvinul 2011 Hunedoara, dar în sferturile de finală, în faţa echipei AEK Oradea, după ce hunedorenii câştigaseră grupa C.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Felicitări pentru Roben! O performanță pentru orașul Hațeg!