Categories: ActualitateFlash

Robin Hood de Petroşani

Maximilian Gânju
Un pompier hunedorean, angajat la Detaşamentul de Pompieri Petroşani, a obţinut două medalii de aur şi una de argint la tir cu arcul, în cadrul Campionatului Mondial al Pompierilor şi Poliţiştilor, desfăşurat la New York.
S-a întrecut cu 120 de concurenţi
Pompierul Daniel Călin (foto) are 30 de ani şi nu este la prima medalie obţinută la campionatele mondiale destinate celor care activează în structurile de salvare şi intervenţie, anul trecut el câştigând titlul de vicecampion la aceeaşi disciplină, în Coreea de Sud.
La ediţia din acest an, a XII-a, a  Campionatelor Mondiale ale Pompierilor şi Poliţiştilor, desfăşurată, la începutul acestei luni, în Statele Unite ale Americii, la New York, au participat peste 15.000 de pompieri şi poliţişti din 60 de ţări. Hunedoreanul s-a luptat cu 120 de concurenţi, participând la trei probe: 900 target, field şi 3D. În final, Daniel Călin a reuşit să ia titlul mondial, cucerind medaliile de aur, la două probe, el luând şi medalia de argint la cea de a treia probă.  Pompierul a lovit ţinte situate la distanţe cuprinse între 10 şi 80 de metri, acestea fiind amplasate atât în câmp deschis cât şi în pădure. La probele desfăşurate în pădure, pompierul hunedorean a trebuit să trimită săgeţile cu precizie în locuri marcate pe 40 de machete de animale.
Premiat de municipalitate
Daniel este pompier de patru ani şi practică tirul cu arcul de mai bine de 18 ani, fiind instruit de multiplul campion naţional şi internaţional Viorel Hăbian, la cel mai mare centru de pregătire în tir cu arcul din ţara noastră, situat în Aninoasa.  Tânărul va fi recompensat pentru performanţe şi de către administraţia locală din Petroşani, vineri în cadrul unei ceremonii ţinute cu ocazia Zilei Pompierului. „Vom face o şedinţă de Consiliu şi pentru această performanţă îl vom recompensa pe Daniel Călin cu un premiu similar celui primit de parapantistul Tomi Coconea. Merită recunoştinţa noastră pentru aceste medalii obţinute în competiţii mondiale”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroşani.
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago