Federația Română de Tenis a comunicat că meciul echipei de Cupa Davis a României cu Spania, din barajul pentru calificarea la turneul final al competiţiei, se va disputa la Marbella, în perioada 4-5 martie.
Meciurile vor avea loc pe zgură şi vor fi găzduite de baza sportivă „Puente Romano Hotel Tennis Club” din Marbella. Prin disputarea în acest loc a întâlnirii de Cupa Davis se va aduce un omagiu fostului tenisman spaniol Manolo Santana, decedat în luna decembrie a anului trecut, care fost legat de clubul respectiv şi de Marbella timp de peste 20 de ani, după ce a descoperit acest oraş alături de bunul său prieten, Bjorn Borg.
Câştigătoarea confruntării dintre Spania şi România se va califica în faza finală a Cupei Davis din 2022, care se va desfăşura după un nou format cu 16 echipe, repartizate în patru grupe, cu patru sedii diferite. Primele două clasate în fiecare grupă vor participa apoi la turneul final, într-un oraş care urmează să fie desemnat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…