România, rezultate onorabile la Campionatul European de bob
Reprezentanţii României, coordonaţi de antrenorul Iulian Păcioianu, au obţinut rezultate onorabile la Campionatul European de bob, care s-a încheiat ieri la Winterberg, în Germania.
Cea mai bună clasare a reuşit-o echipajul compus din Andreea Grecu şi Katharina Wick, care a terminat pe locul 5, la 19 sutimi de secundă de tandemul care a urcat pe cea de-a treia treapta a podiumului.
Sportivele din România au început mai slab, cu o primă manşă unde au înregistrat al 7-lea timp, şi, chiar dacă au avut cel de-al 3-lea timp în manşa secundă, n-au reuşit să recupeze decât două locuri.
În proba masculină de bob două persoane, echipajul Mihai Tentea- Ciprian Daroczi a terminat pe locul 8, după ce, la fel ca la feminin, tandemul tricolor a avut o manşă secundă mai bună. Pe total însă, românii au fost mai lenţi cu 1.59 secunde comparativ cu ocupanţii primului loc.
La bob patru persoane, echipajul format din Mihai Tentea, Cristian Radu, Nicolae Daroczi şi Constantin Dobre s-a clasat pe locul 11, în ultima zi întrecerilor din cadrul Campionatului European.