Romanul viselor, lansat la Deva
Magdalena Şerban
Ieri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva le-a oferit iubitorilor de literatură un nou eveniment aparte, care s-a desfăşurat în incinta Deva Mall, la Salle d’Or.
Cu această ocazie a fost lansat romanul intitulat „Bell, visele se împlinesc” al tânărului scriitor Sebastian Ciortea, volum apărut la editura deveană Emia. „Sebastian Ciortea îmbină o profesiune ce presupune cifre şi situaţii abstracte cu pasiunea pentru literatură, pe care o transpune în pagini încredinţate tiparului. Romanul este o poveste uimitoare în care tragedia, durerea şi trădarea se transformă în iubire. Personaje bine definite, surprinse în diferite ipostaze care le pun în evidenţă caracterul, compun o lume în mişcare, pe care romancierul Sebastian Ciortea o zugrăveşte cu un real talent epic”, a apreciat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii judeţene.