Romeo Beja nu renunţă
A avut trei eşecuri până acum, toate încercările de suspendare a pedepsei de cinci ani de închisoare ori de rejudecare a dosarului ”Mineriada 99” fiind respinse, dar nu se dă bătut.
Romeo Beja (foto) a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti privind revizuirea dosarului său, instanţa considerând că solicitarea fostului sindicalist este neîntemeiată, astfel că i-a fost respinsă. Decizia magistraţilor nu este una definitivă, iar Romeo Beja a făcut apel şi mai are o încercare prin care speră să scape de celula închisorii.
Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru subminarea puterii de stat. Procesul în care a fost judecat pentru Mineriada din 1989 avea să se finalizeze în septembrie 2005, după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă Beja a reuşit să fugă din ţară înainte de pronunţarea sentinţei. S-a refugiat în Austria şi a primit statut de azilant politic, iar autorităţile române nu s-au putut atinge de el timp de 10 ani. Romeo Beja s-a întors în ţară la finele anului trecut, convins fiind că fapta s-a prescris. A fost arestat chiar din faţa judecătorului care ar fi trebuit să constate că a trecut termenul legal în care putea fi încarcerat.
„Procesul în care a fost judecat pentru Mineriada din …1989”. Ba, MESAGERUL lui C.A.C.A.T, trezeste-te, daca nu era 1989, voi erati in continuare cu intelect la limita, gen „Cutezatorii”.