Ruben Stănilă, enciclopedia vie a plantelor de leac de la Pojoga

Natalia Bumbac

Într-un sat de la limita vestică a judeţului, într-o căsuţă modestă, locuieşte un om a cărui înfăţişare şi grai te fac să crezi că vine din altă epocă. Un om nealterat de minunile tehnologiei şi de vârtejul vieţii cotidiene în care ne învârtim noi, ceilalţi.
Cu o minte ascuţită şi o privire ca de foc, Ruben Stănilă (foto), aşa cum îi place să spună, are „57 de ani pe hârtie” şi „90 în minte”. De mic copil a iubit pădurea, căreia îi spune „biserica lui” şi s-a simţit atras de natură şi de tainele ei vindecătoare. A absolvit Liceul Silvic din Timişoara şi a fost pădurar o bună perioadă de timp. Dar nu acest lucru a făcut din el o enciclopedie vie a ierburilor medicinale. Ci, dorinţa de a descoperi şi de a duce mai departe cunoştinţele acumulate din bătrâni despre efectele terapeutice ale plantelor.
Regulile de aur în culegerea plantelor

Primele reţete de leacuri naturiste le-a aflat de la bătrânii din satul Pojoga şi din alte sate ale comunei Zam, cu care mergea prin pădure să culeagă ierburi. A mai studiat şi tipurile de afecţiuni din cărţi de medicină scrise pe la 1920. Acum, este destul să-l întrebi ce ierburi ar fi benefice pentru o boală şi devine de neoprit. Într-atât de bine a asimilat aceste cunoştinţe, încât lasă impresia că s-a născut ştiindu-le. Nimic din ceea ce spune despre plantele medicinale nu pare a fi studiat. Ci, mai degrabă, par a fi învăţăminte proprii. Cunoaşte regulile de aur ale plantelor medicinale, când este bine să le culegi şi cum trebuie să le depozitezi. „Florile trebuie culese în perioada cu lună plină. Atunci seva plantelor cu substanţe active urcă în sus, în plantă şi atunci substanţa activă e în flori. Când e lună seacă, seva coboară în pământ şi atunci se recoltează rădăcinile”, explică Ruben. Iar, pentru ca efectul să fie deplin, plantele trebuie uscate şi păstrate într-un loc răcoros şi fără umezeală, pentru ca ele să-şi păstreze culoarea şi calităţile vindecătoare.
„Regele şi regina plantelor”
Are în casă o colecţie întreagă de plante, peste 40 de cutii. De fiecare dată când are timp, pleacă pe dealuri, prin pădure şi nu se întoarce niciodată cu mâna goală. Dar, cel mai important lucru care trebuie reţinut este că o singură plantă poate fi folosită la mai multe boli şi poate fi înlocuită cu alta, aşa încât, natura nu te lasă niciodată fără tratament, spune Ruben. „O plantă poate fi folosită la mai multe boli. De exemplu anghinarea, îi mai zice «regina plantelor», are 60 – 70 de utilizări medicinale. Merge la boli hepatice, cardiace. E greu de găsit. Nu e important că le cunoşti, trebuie să le şi deosebeşti, pentru că seamănă unele cu altele. Iar «regele plantelor» este coada şoricelului. Am în pod vreo 40 de cutii cu plante. Fac ceaiuri din ele. Le combin, depinde de afecţiune. Deci, îi problemă cu stomacul. Bun. Faci din sunătoare, nu găseşti sunătoare, la stomac poţi să pui busuioc. Acelaşi efect îl are. Este şi sudorific şi pentru răceală. O plantă poate fi folosită la mai multe boli”, ne asigură Ruben.
„Leacu nu-i cu sacu”
La tratamentele naturiste ale stăpânului florilor, aşa cum îi spun cei care-l cunosc, au apelat sute de oameni. Pe toţi i-a ajutat, cum a ştiut el mai bine. Iar, cei care nu i-au respectat sfaturile ad literam, au avut parte şi de incidente. „Pentru dureri de măsele e bun usturoiul făcut cu făină ca o cocă. O pui după cap

, la creierul mic, în cataplasmă, nu direct pe păr. Imediat trage durerea. Am dat la unii şi au pus direct pe păr. Le-a trecut durerea de măsele, dar le-a căzut şi părul. Le-am dat untul pământului şi le-am spus să-l pună în alcool. Dar nu l-au pus, l-au pus direct pe picior. I-a scos toată răceala din picior, nu-l mai doare deloc de vreo 15 ani, dar o săptămână a stat în pat cu piciorul umflat. Leacu nu-i cu sacu. Fiecare are un dozaj”, spune vraciul amuzat. Şi istorisirile continuă cu zeci de exemple de tratamente, sfaturi şi recomandări de neîncălcat.
„Unii doar îşi închipuie că sunt bolnavi”
În toţi aceşti ani, Ruben nu a reuşit să cunoască doar leacurile naturiste pentru fiecare boală ci şi tipurile de bolnavi. Îi recunoaşte din prima pe bolnavii închipuiţi, „pe ipohondri”, cărora „le dă un ceai de mentă. Iar ei se minunează şi spun că s-au vindecat şi că se simt mai bine”. Lui Ruben i-a fost dat să întâlnească şi oameni care aveau „psihicul bolnav”. Tocmai de la Iaşi, de la Spitalul Socola, i-a venit un pacient. Cu acesta a stat mai mult de vorbă, ca la spovedanie, că „şi de sfat are nevoie omul pentru a se vindeca”. I-a mai făcut o fiertură de plante, care să-l energizeze, l-a lăsat să tragă un somn zdravăn, la aer curat şi, când s-a trezit i-a spus că s-a vindecat complet. Nu-i place foarte mult să povestească despre oamenii care îi calcă pragul. Nici nu-i întreabă cum îi cheamă. Spune că aşa omul îşi deschide mai uşor sufletul. Dacă îl întrebi cum îl cheamă, atunci devine mai reticent. Dar, pe fiecare a încercat să-l ajute.
Are mai multe caiete unde îşi notează reţetele, vrea să le dea la tipar. A şi avut două încercări, una dintre ele s-a materializat, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit. Lipsesc din acele reţete exact informaţiile cele mai importante, spune Ruben, gândind ca un farmacist adevărat. Lipsesc cantităţile de plante sau de substanţe pe care trebuie să le combini, pentru a obţine efecte miraculoase.
Pe lângă preocupările lui de vraci, Ruben Stănilă a crescut o casă de copii. Are opt fete, dintre care cinci s-au măritat şi au plecat la casele lor. Au mai rămas trei, pe una dintre ele o va învăţa tainele plantelor medicinale, spune el, aşa încât zestrea pe care a acumulat-o o viaţă întreagă să nu se piardă, ci să fie dusă mai departe pentru a fi de folos oamenilor.