La ediția din acest an a Diviziei Naționale de Seniori, cele nouă echipe, vor disputa competiția în sistem tur-retur conform Tabelei Berger, ordinea acestora fiind dată de poziționarea în clasamentul final al ediției 2019/2020, Știința Petroșani fiind formația care a terminat pe primul loc vechiul sezon.
Prima etapă din actualul sezon se va desfășura sâmbătă și duminică după următorul program:
Sâmbătă 10 aprilie
CS Năvodari – CSU Alba Iulia, stadion Flacăra, ora 11:00
RC Bârlad – CSU Arad, stadion Municipal, ora 11:00
Duminică 11 aprilie
CSM Galați – RC Gura Humorului, stadion Municipal, ora 11:00
RC Grivița – CSM Suceava, stadion Parcul Copilului, ora 11:00
CS Știința Petroșani stă.
În luna aprilie se vor desfășura alte două etape, în zilele de 17 și 24 aprilie, turul de campion urmând să se încheie pe data de 12 iunie.Returul se va disputa în perioada septembrie – noiembrie, dacă situația pandemică va permite acest lucru.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…