Categories: Sport

RUGBY. Ştiinţa Petroşani, pregătită pentru noul sezon

Nicolae Gavrea

Rugbiştii din Valea Jiului încep noul sezon cu turneul de rugby în 7 de la Petroşani. Evoluând în Divizia Naţională de Seniori (DNS), cel de-al doilea eşalon valoric al sportului cu balonul oval din ţara noastră, Ştiinţa Petroşani şi-a spulberat adversarele, în turul sezonului regulat al DNS la rugby, sportivii din Petroşani au obţinut şapte victorii din tot atâtea posibile, fiind lideri detaşat.

Şanse să-şi păstreze titlul
Returul se va relua pe 4 aprilie, când Ştiinţa va juca în deplasare, la Galaţi. Până atunci se vor disputa şi ultimele două turnee de rugby în 7, unde echipa din Petroşani este campioană naţională. Primul dintre acestea va fi la Petroşani, pe 14 martie, iar ultimul la Galaţi, o săptămână mai târziu. În cele trei turnee disputate anterior, Ştiinţa Petroşani a câştigat unul, la fel ca şi Universitatea Cluj şi RC Bârlad, şi are şanse reale de a-şi apăra titlul. În DNS, în cele două serii sunt cunoscute echipele ce vor evolua în play-off, după următorul program: locurile 1 joacă cu cele de pe locul 4, iar cele de pe locul 2 cu echipele clasate pe locul 3. În play-out, perechile stabilite sunt 5 cu 8 şi 6 cu 7, gazde fiind formaţiile mai bine clasate, iar jocurile pentru stabilirea ierarhiei finale se vor disputa pe terenuri neutre. Aceste meciuri se vor desfăşura după 23 mai, dată în care este programat a se încheia sezonul regulat.

A scăpat de problemele financiare
Pe de altă parte, în acest sezon Ştiinţa nu a mai avut probleme financiare ca în anii trecuţi, când echipa din Valea Jiului câştigase, în trei rânduri campionatul, însă nu a reuşit să promoveze. Reamintim că, în palmaresul său, Ştiinţa are trei Cupe ale României şi tot atâtea medalii de bronz în prima divizie şi că de-a lungul timpului, la Petroşani au evoluat foarte mulţi internaţionali români: Constantin Dinu, Mircea Ortelecan, Ioan Bucos, Enciu Stoica sau Ioan Bucan, o parte dintre aceştia evoluând inclusiv la Cupa Mondială sau în Campionatul European, competiţie pe care „stejarii” au câştigat-o de 10 ori.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago