S-a băgat singur în probleme
Un şofer din municipiul Lupeni a dat în judecată Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara pe motiv că nu mai poate conduce.
Acesta a cerut să-i fie preschimbat permisul de conducere, a primit o dovadă de circulaţie cu valabilitatea de două săptămâni iar apoi au apărut problemele. Permisul prezentat pentru preschimbare era emis în Serbia, şi avea o valabilitate până în noiembrie 2021. Poliţiştii hunedoreni de la Înmatriculări au trecut la verificarea autenticităţii lui prin Ambasada Republicii Serbia la Bucureşti, iar răspunsul primit de la autorităţile din străinătate arată că permisul eliberat bărbatului din Lupeni nu este autentic. Prin urmare, a fost sesizat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara pentru luarea măsurilor potrivit competenţei, iar în cauză se fac cercetări pentru infracţiunea de fals. Bărbatul a cerut Tribunalului Hunedoara să emită o ordonanţă preşedinţială prin care să-i fie prelungită dovada de circulaţie până când îi va fi preschimbat permisul de conducere, cerere fiind respinsă. Instanţa a luat în calcul inclusiv faptul că documentul ar putea fi fals, dar şi că ”cerinţa urgenţei nu este dovedită în condiţiile în care, permisul de conducere prezentat de reclamant este valabil până la data de 24 noiembrie 2021” şi a respins acţiunea bărbatului. (M. Gânju)