Categories: EvenimentFlash

S-a cerut urmărirea penală a şefului IPJ Hunedoara

Carmen Cosman

Sindicatul Liber al Juriştilor din România, reprezentat de avocatul Pompiliu Bota, solicită demiterea şefului IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru (foto), ca urmare a cazului poliţistului Adrian Sucilă, care a câştigat în instanţă lupta cu şeful său.

Pompiliu Bota s-a adresat Corpului de Control al primului ministru, Ministerului de Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a cerut „anchetarea, sancţionarea şi destituirea comisarului şef Dumitru Liviu Gabriel din orice funcţie de conducere“. Acesta a arătat că pe numele comandantului IPJ Hunedoara există o decizie definitivă de începere a urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti”, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Această hotărâre definitivă atestă incompetenţa, abuzurile şi comportamentul răzbunător al comisarului şef Dumitru Liviu Gabriel, un personaj care nu este demn să conducă un inspectorat de poliţie din România”, a subliniat avocatul Pompiliu Bota.

Ani în şir, s-a luptat în instanţă
Totul a  pornit de la cazul unui poliţist din Vulcan, care, ani în şir, şi-a căutat dreptatea prin sălile de judecată şi, în cele din urmă, a câştigat. În urmă cu câţiva ani, poliţistul Adrian Sucilă a fost sancţionat disciplinar pentru „comportament necorespunzător“ şi, imediat, a  fost transferat de la Biroul de Investigaţii Criminale, la Ordine Publică. Sucilă a contestat decizia şi a atacat în instanţă sancţiunile aplicate. A avut câştig de cauză atât la prima instanţă, cât şi ulterior, în căile de apel şi recurs şi, în mod firesc, trebuia repus în funcţia de pe care a fost schimbat. Dar nu s-a întâmplat aşa şi, în consecinţă, poliţistul a cerut tot în instanţă sancţionarea celor care nu au pus în aplicare decizia respectivă. În data de 16 februarie 2010, Adrian Sucilă mai obţine o victorie la Curtea de Apel Alba Iulia. Judecătorii i-au aplicat şefului IPJ Hunedoara o amendă în cuantum de 20 la sută din salariul minim brut pe economie, per zi de întârziere, pe durata 24.12.2008-09.01.2009, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a executa sentinţa nr. 885/ CA/25.03.2008 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă. Ulterior, Adrian Sucilă a formulat o plângere şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, contra comisarului şef Liviu Gabriel Dumitru, pentru abuz în serviciu şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, dar procurorii au dat rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Poliţistul a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat, prin decizie penală definitivă, în favoarea acestuia. Astfel, în dosarul 1012/57/2010, ICCJ a dispus „casarea sentinţei penale atacate şi admiterea plângerii formulate de petiţionarul Sucilă Dan Adrian, împotriva rezoluţiei nr. 217/P/2010 din 28 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia”. În consecinţă, „desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale”.
Nici chiar aşa, Adrian Sucilă nu a fost repus în funcţia deţinută anterior la Biroul de Investigaţii Criminale şi, mai mult, problemele lui nu s-au sfârşit aici. Recent, el a aflat că este pus la dispoziţia IPJ Hunedoara şi urmează să se prezinte la examen, alături de colegii lui, ca să mai rămână pe funcţia pe care o deţine acum la Ordine Publică.

Aşteaptă finalul cercetărilor
Pe de altă parte, comandantul IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru, susţine că nu ştie ca vreo instanţă de judecată să fi dispus începerea urmăririi penale pe numele lui. „Corpul de Control a sosit deja. Nu am cunoştinţă dacă vreo instanţă de judecată a dispus începerea urmăririi penale faţă de mine, nu mi s-a adus la cunoştinţă, oficial, acest lucru. Probabil, se vor face cercetări în cauza al cărei obiect ar putea fi vreo reclamaţie de-a persoanelor la care aţi făcut referire, cu respectarea tuturor principiilor de drept, inclusiv cel al „prezumţiei de nevinovăţie“ (lucru cunoscut de cea mai mare parte a absolvenţilor de Drept) şi sunt convins că, aşa cum nu a fost singura reclamaţie împotriva mea, nu va fi, probabil, nici ultima. Constat că, din păcate, aspectele legate de funcţionarea unei instituţii sunt transferate în lupte private, încercând să fie forţate prin presiuni (cel puţin mediatice), limitele justiţiei. Eu am încredere în Statul de Drept şi în Justiţie şi respect legile şi normele pe care am jurat să le apăr”, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • stimati ziaristi si cititori:
    pompiliu bota NU este avocat. atentie mare !!!
    el a "infiintat" ilegal un asa - zis barou (in cadrul unui ong) si s-a autointitulat decan. nu are, insa, nici o legatura cu baroul - realul barou.
    e un mare impostor, trimis in judecata pt exercitarea unei profesii fara drept.

  • de ce sa nu fie avocat daca a absolvit dreptul,pentru ca nu a dat spaga cuvenita la baroul ,,adevarat"eu cred ca e cel mai bun avocat care l-a avut judetul vreo data

  • Realul Barou?????????????? O adunatura de excroci si betivi care te jecmanesc de bani promitindu-ti marea cu sarea pana se vad cu banii in buzunar si apoi nu mai fac nimic. Asta este realul barou????????

  • Incredibil! Cum puteti iesi pe prima pagina a ziarului cu un material expirat? Acest subiect a fost prezentat, in paginile cotidianului Glasul Hunedoarei in urma cu o luna... Dar, vorbim din nou de profesionalism "de balta"!

  • expirat??? ia citeste aici: Sindicatul Liber al Juriştilor din România, reprezentat de avocatul Pompiliu Bota, solicită demiterea şefului IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru (foto), ca urmare a cazului poliţistului Adrian Sucilă, care a câştigat în instanţă lupta cu şeful său. si acum baga-ti unghia in gat ca este cu totul altceva;))
    Acum ai invatat sa citesti sau facem rost de un abecedar?

  • Ia citeste titlul: "S-a cerut urmarirea penala a sefului IPJ Hunedoara"... De obicei, in ziare care se respecta, titlul prezinta noutatea! Dar, in fine, chimia nu se impaca prea bine cu jurnalismul! Logic ar fi fost, in acest caz, ca titlul sa sune cam asa: Avocatul Pompiliu Bota cere demiterea seful IPJ Hunedoara.

  • asa cum, dupa absolvirea facultatii de medicina, nu esti si nu poti fi direct medic, tot asa, dupa ce iei diploma de jurist, nu esti nici avocat, nici consilier juridic, nici magistrat. ca sa fi una din ele, dai un examen. in cazul avocatilor, dai examen la barou. pt magistrati, dai examen la i.n.m. etc.

  • Poliţiştii, foştii miliţieni şi miliţienii actuali avocaţi ,majoritatea cu pensii militare întradevăr nesimţite şi cu tot felul de avantaje, ar trebui să-şi vadă de treabă şi să se ducă la pensie!!!SECURITATEA şi MILIŢIA, fostul ,,aparat de represiune,,din vremea comuniştilor,actualmente păpuşarii din umbra sistemului,toţi se ceartă fiecare cu fiecare, care din care e mai al dracului !!! Acum, se arată cu degetul unul pe altul.....Ruşineeeeee!!! Foarte grav este faptul că politicul se amestecă în această instituţie!!! Această tagmă nu se va schimba niciodată,chiar şi elevii, de la scolile de ofiţei actuale ,,au băut apă după foştii miliţieni,,!!!!!!!..cu aceleaşi fumuri în cap ies din şcoală!!!!Ţara lui papură-vodă!!! Am trăit să văd ,,miliţianul,, că-i este frică de ţigan,să nu-l jignească cumva pe baragladină....iar ţiganul, ca ţiganul.......tot ţigan!!!Aşa ceva............!!!!!

  • Traiesc in Deva de ceva decenii si am avut ocazia de a lucra cu mai toti sefii IJP. Cu tot repectul fata de predecesori sai, domnul Dumitru e un tip extrem de competent si... atentie: CORECT! Va rog verificati cine e Pompiliu Bota inainte de a-l credita cu incredere. Deontologic, materialul ar trebui pus pe pagina de divertisment - cel mult - la capitolul: "Un nebun arunc-o piatra!"
    PS pentru toti cei care nu vor fi de acord: nu am niciun interes local, nu am culoare politica si nici nu sunt fan de "militieni". Pur si simplu realitatea mai trebuie si atent observata.

Recent Posts

Marcel Ciolacu lansează acuzații grave la adresa lui Victor Ponta: Ai făcut grămezi de bani ca și consilier pentru alte țări

Autor: Lucian Negrea, Reporter Sursa foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia   Premierul Marcel Ciolacu lansează…

16 ore ago

Ponta, omul care l-a plantat pe Iohannis la Cotroceni

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent recent în studioul Antena 3 Deva, la emisiunea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zonă și-a fă­cut un plan extrem de ingenios…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să miște lucrurile foarte bine și…

2 zile ago

Bulina neagră

Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru constituirea unui…

2 zile ago

Dezaxatul care a dat foc locuinței fostei concubine, condamnat la închisoare cu suspendare

Individul ar fi fost drogat când a co­mis infracțiunea, iar incendiul pro­vo­cat de el putea…

2 zile ago