„În jurul orei 02:50, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe Strada 22 Decembrie, din municipiu, cu luminile de avarie în funcţiune. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat“, a precizat IPJ Hunedoara.
Bărbatul a fost dus la U.P.U. Deva, dar a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Prin urmare, s-a ales cu un dosar penal.
Pe de altă parte, un hunedorean a ajuns direct în puşcărie după ce a fost prins conducând un autovehicul fără a avea permis. Bărbatul de 48 de ani, din Hunedoara, a fost surprins de oamenii legii după ce pe numele său era emisă o condamnare la trei ani şi 10 luni de închisoare pentru conducere fără permis. Hunedoreanul a fost dus la Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…