Categories: ActualitateFlash

S-a dat startul renovării Casei de Cultură din municipiul Hunedoara. A doua oară e cu noroc!

Sorina Popa

Ieri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul „Reabilitare Casa de Cultură municipiul Hunedoara”. Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii dintre Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi are ca ţintă redarea acestui imobil scopului pentru care a fost construit.

Peste 13 milioane de lei
În cadrul contractului vor fi executate lucrări de refuncţionalizare şi/sau compartimentare a unor spaţii existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii şi a scărilor, lucrări de recondiţionare şi restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat, precum şi lucrări de finisaje exterioare. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit la sfârşitul lunii iunie 2020 asocierii SC Metalprod West SRL – SC Constructus SRL. Valoarea contractului este de 13.189.552 de lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor.

Zona va arăta extraordinar
„După foarte mulţi ani, reuşim să începem reabilitarea Casei de Cultură, cu sprijinul Consiliului Judeţean. Fără implicarea celor de la CJ nu am fi putut acest lucru. Povestea casei ne este cunoscută, procese, fraude. Dar, cine trebuie să se ocupe de asta se ocupă, noi construim acum. Reabilitarea se va face în urma unui proiect al CJ, investiţia fiind de 13 milioane de lei. Odată finalizată, putem spune că întreaga zonă, Pietonala, Piaţa Ferdinand, va arăta extraordinar”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Mircea Bobora, şeful CJ Hunedoara, a spus că „Hunedoara a devenit în aceşti ani, un smart city. CJ şi-a îndeplinit o obligaţie, prin asociere cu Primăria Hunedoara pentru această investiţie”, a afirmat Bobora.
Costel Avram, administratorul public al judeţului, a declarat că „le mulţumesc colegilor din Consiliul Judeţean pentru că au reuşit să ducă la bun sfârşit acest proiect. Schele vor apărea pe Casa de Cultură de aici. Vom începe cu lucrările exterioare. Când s-a mai vrut să se reabiliteze acest obiectiv, s-a terminat cu un dosar penal. Noi am cerut să ni se spună care este stadiul acestui dosar. Va fi o Casă de Cultură modernă”.

„A mai fost renovată o dată, de către cei de la PNL”
„Mulţumesc Primăriei Hunedoara şi Consiliului Judeţean pentru implicarea în acest proiect deosebit pentru Hunedoara. Nu a fost uşor, dar nu ne dăm bătuţi. Această Casă de cultură a mai fost renovată o dată, de către PNL. Regret că astăzi nu o văd aici pe senatoarea Carmen Hărău, pe consilierul judeţean Lucian Gherman. Nu au curajul să vină în faţa hunedorenilor să le spună de ce şi-au bătut joc de ei! Numai cine nu vrea nu vede că s-au făcut lucruri frumoase în municipiul Hunedoara de către primarul nostru extraordinar Dan Bobouţanu”, a declarat deputatul PSD Laurenţiu Nistor.
Reprezentantul constructorului, Ovidiu Gabor, a spus că este sigur că la finalul lucrărilor, hunedorenii vor avea cu ce se mândri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago