Un simplu muncitor, care a executat lucrarea de capul lui, este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la Sarmizegetusa Regia, unde o firmă care lucra la amenajarea parcării a făcut arheologie cu buldozerul.
Este vorba de „exces de zel”
După ce a dispus sistarea lucrărilor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a strâns ieri dimineaţă specialiştii de la drumuri şi a plecat la Sarmizegetusa Regia, pentru a vedea la faţa locului ce s-a întâmplat la monumentul aflat sub patronajul UNESCO. Practic, Moloţ a vrut să se convingă de dimensiunea dezastrului ce a pus pe jar comunitatea de arheologi, care şi-au pus mâinile în cap când au văzut că s-a intrat cu buldozerul în perimetrul sitului arheologic. Iar după câteva minute de discuţii cu reprezentanţii firmei care a lucrat la amenajarea parcării, care s-a extins până în buza Porţii de Vest, s-a descoperit şi vinovatul: un muncitor. „A fost exces de zel din partea unui muncitor”, a declarat Iulian Firidon, diriginte de şantier. Pe de altă parte, preşedintele CJ Hunedoara a stabilit că firma a încălcat proiectul de execuţie, care prevedea ca parcarea să se oprească la 10 metri de ziduri, dar a ajuns până la un metru distanţă.
O idee „prost înţeleasă”
Iar Mircea Ioan Moloţ spune că ancheta declanşată de Corpul de Control va stabili exact cine a greşit. „Vinovaţii vor plăti, indiferent cine sunt. Este adevărat că am avut ideea cu parcarea, dar a fost prost înţeleasă”, a precizat Moloţ. În schimb, nicăieri în proiect nu existau scările de acces apărute peste noapte, iar angajaţii executantului au lucrat fără supravegherea unui arheolog. Reprezentanţii firmei care a executat lucrarea spun, însă, că la proiectele similare de până acum, beneficiarul se ocupa de prezenţa arheologului în zonă, în cazul în care se impunea, dar recunosc că au decis amenajarea treptelor fără a avea un proiect în acest sens, pentru că s-a schimbat configuraţia terenului după tăierea taluzului.
Terenul, „readus la forma iniţială”
Vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Adriana Pescaru, cea care a şi sesizat dezastrul, a declarat că, după părerea ei, se impune readucerea de urgenţă a terenului la forma iniţială. „Este un dezastru ce s-a întâmplat, atâta timp cât nu a existat un proiect de amenajare şi sistematizare. La ora actuală, fiecare trebuie să suporte consecinţele, conform legislaţiei. Terenul trebuie readus la forma iniţială”, a spus Pescaru, care a precizat că acest punct de vedere îl va susţine şi astăzi, la Comisia Naţională de Arheologie, unde se va dezbate această problemă. Şi Prefectura Hunedoara a declanşat propria anchetă în acest caz, iar prefectul Attila Dezsi a fost deja la faţa locului.
Scandalul de la cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia a izbucnit după ce s-a descoperit că în zonă a fost amenajată o parcare de aproape 3.000 de metri pătraţi, chiar lângă zidurile fortificaţiei, pe amplasamentul unde, în anii ‘80, s-au găsit urme de locuire dacică. Iar ca accesul să fie mai uşor, au fost săpate şi nişte trepte cu excavatorul. Este vorba de o lucrare care a costat 170.000 de lei, cu tot cu asfaltarea a două porţiuni mici din drumul de acces, unde apele scurse de pe versanţi spălau mereu terasamentul.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
Bravo Micule Voievod,bine că ai dat banii la Drupanezii tăi,ca să facă ,,Dezastrul naşional,,de care vorbeşti.Parcă mai anul trecut te dădeai de ceasu morţii că o firmă ,tot de-a mataluţă,pusese neşte şoatăr sortat în cetatea dacică ,material care după spusele specialiştilor nu s-ar fi folosit pe vremea DACILOR !!!!,iar acum te faci că nu ştii nimic şi nici gura nu-ţi miroase.Scenariul ieftin folosit de faţă cu elita ziariştilor HD,este de prost gust! Dojana aplicată ,,copilului propriu din curtea casei,,crezi că a ,,prins,, de minune, la populime ???Te înşeli amarnic !!!.....Mai are dracu şi pe alţii care nu-s chiar aşa de proşti precum crezi mataluţă !!! Domniţa ,,Monalisa hhhn,, care recită cu elocinţă data şi ora când au avut loc bătăliile de pe teritoriul judeţului sau în afara lui ,nu i se pare suficient de importante vestigiile dacice din munţii Orăştiei !!??? că.....referitor la Cetatea Devei a făcut remarci răutăcioase,sesizîndu-ne prezenţa sacilor cu moloz din incinta vetrei cetăţii(nu ştiu dacă poate face deosebirea între un sac cu moloz şi un sac cu Moloţ)!!!!!! De ce nu este corectă şi ,,imparţială,, ....ai ? Mai bine îşi punea talentul în slujba tabloidelor, că ar fi câştigat bani frumoşi,dacă tot susţine oameni demni de a apărea numai în ,,cancan,, !!! La ce-i foloseşte diplomele,cultura,educaţia ,bursele,dacă il pupă în dos pe Micul Voievod de Mărtineşti!!!