S-a înecat în Mureş
Un tânăr de 17 ani, din satul Săuleşti, a fost înghiţit de apele Râului Mureş, la sfârşitul săptămânii trecute. Vineri după-amiază, acesta mersese la scăldat, împreună cu mai mulţi prieteni, dar seara, nu s-a mai întors acasă. Neştiind nimic despre el toată noaptea, a doua zi de dimineaţă, părinţii au anunţat poliţia, dar între timp, fratele său a mers în locul în care băiatul se aflase cu o zi înainte şi după câteva minute de căutări, i-a găsit trupul plutind pe malul râului. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei, dar, potrivit poliţiştilor, trupul băiatului nu prezintă urme de violenţă. (L. Botici)