După patru luni, telecabina de pe Dealul Cetăţii funcţionează. Irinel Faur (foto), directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărie Municipală (SPÎGM) Deva, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că echipa de specialişti din Germania şi Austria, care a venit la Deva pentru a repara ascensorul de pe Cetate a reuşit să îl pună din nou în mişcare.
”Era dezastru la telecabină. Ce s-a făcut până acum s-a cârpit, nu se putea să se meargă tot aşa. Echipa de specialişti a stat câteva zile, a lucrat şi a reuşit să rezolve şi ascensorul funcţionează din nou. Acum trebuie să vină cei de la ISCIR să facă verificările necesare telecabinei pentru a elibera un nou aviz. Cred că în două săptămâni îi vom da drumul pentru turişti. Acum nu putem să dăm drumul ascensorului, pentru că nu mai e valabil avizul de la ISCIR”, a declarat Irinel Faur, directorul SPÎGM.
Potrivit directorului Faur, zilnic, se pierd cel puţin 5.000 de lei pentru că nu funcţionează telecabina. Ca atare, sunt sute de mii de lei pierdute, bugetul local fiind văduvit de aceşti bani din cauză că angajaţi ai fostului Serviciu de Administrare Cetate nu şi-au făcut datoria. Întrebarea noastră este cine va răspunde pentru asta?
Turiştii, la pas
În toamna anului trecut, telecabina care urcă pe Cetatea Devei a fost oprită pe o durată nedeterminată, după ce o piesă din modulul de comandă al acesteia s-a defectat. Pe atunci, ascensorul era administrat de Serviciul Public Cetate. Turiştii au fost informaţi la vremea respectivă că pot vizita Cetatea Devei la pas, pe trei trasee disponibile, toate fiind de un nivel uşor spre mediu. Toate traseele pleacă din zona Parcului Cetăţii şi ajung până la Poarta 1, timpul de urcare fiind de circa 30-45 de minute. Tot în 2018, telecabina s-a oprit de mai multe ori, în timp ce transporta turişti pe Cetate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-I coborî la sol.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Schimb-o Irinel, nu te zgarcii, cand vor muri oameni pe capu’ tau cade!
Ref. Emil ********
Platesti dumneata ? E foarte comod si placut sa cheltui banii altora ! Generosi dintr-astia au produs multe pagube ...
Cum sa produci o paguba cu un lucru nou? Vezi ca ramai sarac asa cum esti nepotelule!