S-a retras din cursa de 400 m liber!
David Popovici (foto) s-a retras din finala de la 400 de metri liber!
David Popovici (17 ani) s-a retras din finala probei de 400 de metri liber de la Campionatul European de înot organizat la Roma, deși se calificase, ieri dimineață, cu timpul de 3:47.99 minute, al patrulea cel mai rapid înotător din serii. Finala s-a desfășurat aseară.
David Popovici nu a concurat până la urmă în finala probei de 400 de metri liber, acolo unde se calificase cu al patrulea cel mai bun timp. Din informațiile obținute de corespondentul GSP la Roma, campionul european la 100 și 200 de metri liber a invocat faptul că se simte obosit. Cursa de 400 oricum nu era un obiectiv pentru David și antrenorul lui. Popovici a urmărit mai mult să se testeze la nivel internațional în această probă, la care a participat în premieră.