Actualitate

S-a rezolvat! Deşeurile de la Vulcan vor fi ridicate

În urmă cu o lună, prefectul jude­țului Hunedoara a convocat Comite­tul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara pe tema deșeu­rilor depozitate în hala care adăpos­tea stația de sortare a so­cietății comerciale S.C. Pregoterm S.A.

Soluții optime
La întâlnirile precedente ce au avut ca tematică au participat reprezentan­ții mai multor instituții și autorități publice din județul Hunedoara (ISU Hunedoara, Garda de Mediu, Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Munici­piului Vulcan, ADI – SIGD Hunedoara, precum și reprezentanții lichi­datorului judiciar al societății comerciale S.C. Pregoterm S.A. și ai companiei Supercom S.A.), iar în urma dialogului au fost identificate și adoptate soluțiile optime pentru a rezolva problema acestor deșeuri toxice.
„Deșeurile de la Vulcan sunt ridicate și urmează să fie transportate și de­pozitate în cel mai scurt timp posibil, iar aceste acțiuni sunt posibile datorită bunei cooperări între toate instituțiile publice implicate în soluționarea aces­te situații. Le mulțumesc tuturor par­tenerilor de dialog pentru impli­care. Locuitorii municipiului Vulcan sunt beneficiarii direcți ai eforturilor co­mune și această realizare este un câș­tig pentru comunitatea locală”, a spus prefectul Călin Marian. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura