FlashPolitica si administratie

S-a semnat contractul cu firmele care vor restaura Castelul Corvinilor

Adriana Năstase

Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a semnat contractul de execuţie a proiectului „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor“. Investiţia se ridică la 5 milioane de euro, fonduri europene. Proiectul a fost câştigat de Asocierea SC Coral SRL Tulcea – Construcţii Unu S.A. – Remon Proiect S.R.L.
„Semnăm astăzi unul dintre cele mai importante proiecte pe fonduri europene accesate de Primăria municipiului Hunedoara în actualul exerciţiu financiar. Consider că este un moment istoric, având în vedere că vorbim de restaurarea celui mai important monument din municipiul Hunedoara, moştenirea lui Ioan de Hunedoara”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Lucrările trebuie finalizate într-o perioadă de 27 de luni, trei luni pentru proiectare şi 24 de luni execuţia.
Proiectul este unul extrem de important pentru municipiul Hunedoara, dar şi pentru judeţ. Vor fi făcute lucrări de consolidare, restaurare, conservare şi reabilitare ce vor conduce la includerea în circuitul turistic a spaţiilor restaurate, prezentate turiştilor spre vizitare în circuite bine definite, alături de curţile interioare ale Castelului.

2 comentarii la „S-a semnat contractul cu firmele care vor restaura Castelul Corvinilor

  • Firmele de casă ale PSD-ului
    Cat procent ai luat ???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura