S-a semnat contractul pentru reabilitarea Castelului Corvinilor

Ieri, la Primăria municipiului Hunedoara, s-a semnat contractul de finanţare  a proiectului „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor”. Semnatarii sunt primarul Dan Bobouţanu şi directorul general al ADR-Vest, Sorin Maxim.
Proiectul de reabilitare a castelului are finanţare în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – şi prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Suma alocată reabilitării Castelului Corvinilor este de 21 de milioane de lei, reprezentând 98 la sută din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 22 milioane lei. Proiectul va fi implementat pe parcursul a 28 de luni.
„Este primul proiect pe POR 2014-2020 pentru care semnăm contractul dintr-un calup de 19. De azi, acest proiect va intra în zona de implementare, după realizarea proiectului tehnic. Beneficiarul va fi obligat să lanseze licitaţia care trebuie finalizată în termen de şase luni. Felicităm Primăria Hunedoara! Vreau să încheiem disputele din presă, vrem să ajutăm beneficiarul ca să nu trebuiască să revenim cu completări sau modificări”, a declarat directorul general al ADR-Vest, Sorin Maxim.
Autorităţile locale estimează că după reabilitarea castelului, numărul turiştilor va creşte cu 86.896 de persoane la finalul primului an după implementarea proiectului. Mai exact, de la 260.766 de vizitatori pe an se va ajunge, după reabilitare, la 347.662 vizitatori. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

7 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

7 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

7 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

7 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

7 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

7 ore ago