Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Vulcan, s-a sinucis ieri, în jurul prânzului, pentru că n-ar fi fost lăsat de tatăl său să plece în Italia.
Teribilul incident a avut loc în centrul vechi al municipiului Vulcan, iar tânărul s-a urcat pe acoperişul unui bloc de patru etaje, de unde şi-a dat drumul în gol, zdrobindu-se de caldarâm. Sinucigaşul n-a avut nici o şansă, iar echipele de prim ajutor ajunse la faţa locului n-au mai putut să-l salveze. Apropiaţi ai tânărului care s-a sinucis afirmă că acesta ar fi recurs la gestul extrem, după ce tatăl său nu l-ar fi lăsat să plece în Italia, la muncă, unde se afla mama lui. Părinţii tânărului erau despărţiţi de mai mulţi ani, iar el a rămas în grija tatălui. Tragedia este cercetată de către poliţişti însă, cel puţin la prima vedere, pare a fi clară sinuciderea. În urmă cu circa două săptămâni, un alt tânăr din municipiul Vulcan s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc, suferind răni foarte grave, după ce părinţii i-au interzis să iasă afară din casă. (M. Gânju)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…