Actualitate

S-a sucit ministrul! Un sfert dintre angajații Ministerului Energiei vor fi dați afară. „Sperăm să servească drept model”

Sebastian Burduja a anunțat, ieri, reducerea semnificativă a funcțiilor de con­ducere din Ministerului Energiei, dar și alte restructurări de personal. Re­ducere totală a numărului de posturi din Minister va fi de 27 la sută.

Ambițios
„Din respect pentru mediu privat și me­diul public, care înțeleg situația com­plicată a bugetului țării și iau măsuri pentru a opri risipa, inițiem un demers de reor­ganizare profundă a Ministerului Ener­giei. Sunt inițiate în premieră în sec­torul public, este un demers ambițios, care sperăm să servească drept model”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă pe tema reorganizării activității Ministerului Energiei, anunță Adevărul.
„Propunem reducerea semnificativă a funcțiilor de conducere cu un procent de 35 la sută. Se desființează 11 posturi, directori și sefi serviciu, un post de se­cre­tar de stat cu cabinetul aferent și un post de secretar general adjunct. La ni­velul Ministerului, reducerea numărului de posturi este de 27 la sută”, a mai pre­cizat ministrul de resort.
Reducere cu 25% a cheltuielilor salariale
Sebastian Burduja a explicat că, astfel, se va înregistra o reducere cu 25 la sută a cheltuielilor salariale ale Ministerului.
„Angajații care sunt buni, care per­for­mează, care utilizează timpul de la ser­vi­ciu pentru a livra rezultate vor rămâne funcție și vor primi răspunderi în plus”, a precizat ministrul.
Burduja a explicat și pe ce criterii se va face selecția celor care rămân/pleacă din minister:
„Prin măsuri specifice, care vor fi de­ta­liate. O parte mică va da concurs, pentru că e o procedură lungă și complicată. O parte din compartimente se vor des­fiin­ța, iar în momentul desființării res­pec­tive, dânșii vor pleca din instituția noas­tră”. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Te Căutăm! Desenator / Tehnician CAD în Construcții

17 Locație: Deva, jud. Hunedoara  Tip job: Full-time / Part-time Hai să construim viitorul împreună! ️ Ești pasionat…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonul zilei din re­gi­u­nea cu lămpașe este legat de un doftor de ne­cuvântătoare, un nou…

o zi ago