Comunitate

S-a trecut la un alt nivel. Trei medici stomatologi noi, la spitalul din Hunedoara, plus aparat modern de radiologie dentară

Magdalena Șerban

Se pare că nici o promisiune nu rămâne neonorată, la Hunedoara. După cum plănuia cu ceva timp în urmă, conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din mu­ni­cipiu nu s-a lăsat până nu a mai adus încă 3 medici stomatologi, pe lângă cei 2 care deja activează în cadrul insti­tuției sa­ni­tare, totul pentru a le putea oferi pa­ci­en­ților deschidere 24 de ore din 24.

Încă un pas major, înainte
În decembrie 2022 a fost înființat cabinetul de stomatologie din cadrul unității sanitare, iar acum, dezideratul de a se ajunge la un serviciu medical per­manent a devenit realitate. „Durerea de dinți nu prea întreabă pe nimeni dacă e noapte sau zi, așa că serviciul sto­ma­tologic trebuie gândit pentru orice situa­ție, mai ales dacă e vorba de una de urgență. Programul cabinetului sto­ma­tologic va fi complet, 24 h din 24 h, lucrându-se în ture. Vor fi 5 medici. De asemenea, am achiziționat și urmează să intrăm în posesia unui aparat de efectuare a radiografiilor dentare. Este unul performant, inclusiv cu funcții CT, așa că pacienților nu li se va mai cere să se deplaseze în altă parte pentru o radiografie dentară, ci va fi făcută tot la noi. Pe lângă faptul că este de un real ajutor pentru medici, nici pacienții nu sunt puși în situația în care deși cu dureri și disconfort, trebuie să piardă timp. Vrem ca prin diversificarea și dez­vol­tarea serviciilor medicale să ră­mâ­nem în continuu în contact cu nevoile co­mu­nității. Nu mai este o noutate fap­tul că și noi, la rândul nostru, avem tot sprijinul din partea conducerii mu­ni­ci­pa­li­tății, a domnului primar Dan Bobouțanu, că­ruia îi mulțumim. Implicarea adminis­tra­ției publice în modernizarea sis­te­mului me­dical local dă roade și cu si­gu­ranță va continua”, a transmis Radu Budae (foto), managerul Spitalului Mu­nicipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. De altfel, anul trecut, ins­ti­tuția a marcat și acțiuni de prevenție în rândul copilașilor, care au luat parte la lecții interactive pe parcursul cărora li s-a explicat de că­tre medicul stoma­to­log Paul Bobouțanu de ce este foarte im­portant să te speli pe dinţi de cel puţin două ori pe zi, chiar dacă ai încă “dinţii de lapte”. Atenția pri­chindeilor le-a fost răsplătită cu materiale didactice şi pro­duse de igienă dentară, iar or­gani­za­tori au fost Sindicatul “Sanitas” din cadrul Spi­ta­lu­lui municipal „Dr. Alex­andru Simionescu” Hunedoara, cu spri­ji­nul Pri­mă­riei mu­ni­cipiului Hune­doa­ra (prin Direcţia de Asis­tenţă So­cia­lă) şi al sub­fi­li­a­lei de Cruce Ro­şie Hunedoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura