S-au apucat să taie podul
Cinci bărbaţi au fost prinşi în flagrant de jandarmii din Valea Jiului, în timp ce furau componente de la un pod de cale ferată ce trece peste Jiul de Vest. Cei cinci, cu vârste cuprinse între 19 şi 49 de ani, până să fie prinşi, reuşiseră să fure o piesă din structura podului care este folosit de garniturile de tren ce transportă huila de la EM Vulcan către Uzina de Preparare a Cărbunelui Coroieşti. „Jandarmii au întocmit acte de constatare cu privire la săvârşirea faptei de furt calificat, care vor fi înaintate pentru continuarea cercetărilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Componenta metalică a fost recuperată şi predată părţii vătămate”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara. (M. Gânju)