S-au dat 10 milioane pentru primãrii

Cu unele excepţii, primăriile din judeţ au mai primit fonduri de la  Finanţe, care le ajută să-şi plătească salariile funcţionarilor până la finele anului. Asta, după ce mai mulţi edili s-au plâns că nu mai au bani nici măcar pentru a achita retribuţiile personalului din primării.
Astfel, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, nivelul maxim al cheltuielilor de personal al unităţilor administrativ teritoriale din judeţ a fost suplimentat, printr-o decizie a directorului executiv al DGFP Hunedoara. Suma totală alocată suplimentar pentru primării este de 10.000.000 lei, banii fiind necesari pentru finanţarea cheltuielilor de personal aferent bugetului centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale pentru anul 2011. Rectificarea a fost realizată la solicitarea primăriilor şi ca urmare, a analizelor efectuate la execuţiile bugetare ale cheltuielilor de personal.
“Reuşim ca prin această rectificare să asigurăm finanţarea salariilor din unităţile administrativ teritoriale până la sfârşitul anului în curs. Solicit din partea conducerilor primăriilor o responsabilitate maximă în utilizarea acestor fonduri suplimentare, care au o destinaţie clar stabilită”, a subliniat Attila Dézsi, prefectul judeţului Hunedoara. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • DOMNULE PREFECT ATTILA ESTE FRUMOS CA ATI DAT BANI ACESTEA LA PRIMARII DIN JUD DAR POATE FAC SI PRIMARI UN GEST BUN DE SARBATORI SI SA SPRIJINE OASMENI CU PROBLEME .PT CA SUNT OAMENI CARE NU AU CE PUNE PE MASA DE ACEIA SA FIM MAI DARNICI CU STIMA MIRCEA

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago