Magdalena Șerban
În baza prevederilor bugetului de stat, Ministerul Agriculturii transferă, anual, sume de bani liceelor agricole din ţară, printre acestea numărându-se şi Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza“ Geoagiu.
De la cifre, la preferințele consumatorului
Din 2019, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a preluat responsabilităţile în domeniul Învăţământului agricol, odată cu modificarea Legii învăţământului. În condiţiile în care în 1997, în România existau peste 230 de licee agricole, iar acum s-a ajuns la 57, scăderea este una drastică, ceea ce a dus la adâncirea deficitului de forţă de muncă din domeniu, în special în privinţa personalului calificat. Astfel, guvernanţii au decis acordarea unui sprijin pentru fiecare în parte. „În ceea ce privește alocările pentru anul 2023, ele însumează 225.000 de lei de la MADR, cărora li se adaugă 125.000 de lei care vin prin bugetul local, adică prin administrația publică din Geoagiu. Dincolo de aceste sume, am identificat trei mari posibilități de accesare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prima urmărește dotarea cu mobilier și cu echipamente a atelierelor de practică. A doua investiție, pe sursa de finanțare oferită de Ministerul Educației, va fi accesată de primăria din Geoagiu, iar beneficiari vom fi tot noi. Apoi, pe dotare SmartLab (imprimante 3D, creioane 3D, robotică, etc) vom aplica noi. Va mai fi încă o portiță de finanțare prin MADR, în numele căruia va depune proiecte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Aici intră panouri fotovoltaice, seră didactică, cabinete veterinare, cabinet de Informatică și modernizare ateliere și cabinete. În acest an ne-am mai propus ca din bugetul alocat să mai dezvoltăm două solarii și să modernizăm sera didactică pe care o avem. Mai exact, sera actuală va fi dată jos, se va face o adâncitură în pământ, pereții noii sere vor fi izolați cu un material ecologic (chirpici), deci va rezulta o combinație între tradiție și tehnologie modernă. Va implica un sistem inteligent prin care își va face automat aerisirea, se va uda, se va ventila, etc. Pe scurt, se cam autogospodărește. (…) Ca o concluzie, pe lângă cele enumerate, luând în calcul și veniturile proprii, în 2023 consider că vom ajunge în punctul în care trebuie”, a transmis profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Acesta a mai precizat că
s-a făcut și o analiză a producției și a investițiilor implementate în rândul culturilor, neurmărindu-se productivitatea, ci mai ales soiurile vândute cel mai bine, deci preferate de cumpărători. Astfel, strategia pentru anul curent va suferi unele modificări. Ardeii kapia, vinetele, gogoșarii, varza și guliile sunt doar câteva exemple care s-au bucurat de succes în anul precedent.
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…