S-au săturat să asiste la debandada administrativă din ultimii patru ani
Sunt tineri, cu pregătire şi experienţă profesională solidă şi sunt împliniţi pe plan personal. Dar, îi nemulţumeşte un singur lucru: modul în care a fost administrată în ultimii patru ani comuna în care s-au născut. De aceea au decis că e timpul să se implice pentru a îndrepta lucrurile. Este vorba despre candidaţii PSD pentru Consiliul local (CL) Şoimuş la alegerile locale din 5 iunie, o echipă formată din tineri, fiecare dintre ei având un obiectiv clar pe care-şi propune să-l realizeze dacă va fi ales. Aceştia au fost promovaţi şi susţinuţi de preşedintele PSD Şoimuş, Mirel Dubar, candidatul social democraţilor la Primăria comunei Şoimuş.
„Omul sfinţeşte locul”
Preşedinte al OT a PSD Şoimuş, Marcel Nicuşor Vasile are 34 de ani şi este director de investiţii la o companie hunedoreană din domeniul agrozootehniei, unde contribuie la bunul mers al complexului. Crede în sintagma „omul sfinţeşte locul”, de aceea s-a decis să candideze pentru CL Şoimuş, ştiind că din această poziţie le poate schimba oamenilor viaţa în bine. ”Sunt mândru că am un rol în dezvoltarea judeţului nostru, susţinând producătorii şi produsele româneşti. Am rămas în ţară şi nici nu vreau să plec, pentru că am încredere că ţara noastră are putere de dezvoltare economică şi are resursele umane necesare, care trebuie valorificate. Am ales PSD, pentru că politica de stânga apără drepturile omului simplu, crede în libertatea de expresie şi în egalitatea reală a cetăţenilor, în justiţie socială, iar eu mă regăsesc în aceste principii. În acest partid, nouă, tinerilor, ni se dă şansa să evoluăm. Candidez la Consiliul Local Şoimuş pentru că în ultimii patru ani am asistat la distrugerea comunităţii noastre: de la proasta administrare a fondurilor din bugetul local, până la lucrările de proastă calitate care s-au făcut în comună. Toate aceste lucruri ne-au făcut să ajungem într-un punct critic şi trebuie să facem o schimbare. Altfel, moştenirea pe care ne-o va lăsa va fi din ce în ce mai neagră. Oamenii trebuie sa înţeleagă că primarul este angajatul lor, nu stăpânul lor şi trebuie să le reprezinte nevoile. Vrem ca oamenii să fie mai bine informaţi despre cum se cheltuiesc banii din buget şi să fie consultaţi despre lucrările noi care se vor realiza în comunităţile lor”, a afirmat Marcel Nicuşor Vasile.
S-au făcut lucrări de mântuială
Un alt candidat al PSD pentru CL Şoimuş este Marcela Lucaci, de 35 de ani, economist de profesie şi şefa femeilor social democrate din comună. Şi-a angajat candidatura pe lista PSD Şoimuş pentru că nu mai poate tolera sfidările aleşilor locali din mandatul 2012-2016, care au lăsat nevoile oamenilor pe ultimul loc, mai ales ale celor din satul Bejan. „În Bejan nu s-a făcut nimic din ce era important. Iar, dacă s-a făcut ceva a fost de mântuială. Sunt oameni care nu pot ieşi din curte, având porţile blocate, din cauza modului în care au fost făcute lucrările pe drumurile publice şi exemplele de acest gen nu sunt puţine”, ne-a spus Marcela Lucaci.
S-a săturat să aştepte
Eugen Andrei Gabor are 32 de ani, este inginer de profesie şi lucrează în învăţământ de 10 ani, acum fiind profesor la Palatul Copiilor din Deva, unde predă cursuri de dans popular şi carting. A locuit o perioadă la Deva, iar acum a revenit la matcă, în comuna Şoimuş, acolo unde a copilărit şi unde vrea să se implice în administraţia locală. „M-am înscris în PSD şi m-am hotărât să candidez, pentru că m-am săturat să stau să aştept să facă alţii pentru mine. Timp de patru ani, satul meu, Căinelu de Jos, a fost dat uitării de actuala conducere a primăriei. De aceea vreau să ajung consilier local, pentru a aduce în atenţia administraţiei locale problemele din satul meu. Sunt multe lucruri care trebuie făcute, iar comuna are un buget destul de consistent din care se pot realiza lucrările de strictă necesitate pentru oameni”, a afirmat Eugen Andrei Gabor.
Trebuie gospodari la primărie
Dorin Ioan Jurgiu, din Bejan, are 35 de ani şi lucrează la o societate de stat. S-a alăturat echipei de candidaţi PSD la CL Şoimuş, pentru că nemulţumirile pe care le are faţă de actuala administraţie le au şi coechipierii săi. Iar, împreună cu ei vrea să impună la nivelul primăriei ca lucrurile să fie făcute gospodăreşte. Aşa încât să nu-i fie ruşine să dea ochii cu oamenii din comună şi să fie mândru că a lăsat ceva în urma lui.
Tradiţiile trebuie păstrate
Are 50 de ani, este tehnician şi electro-energetician, angajat la Termocentrala Mintia, iar în paralel gestionează propria afacere. Călin Ion Părău este membru PSD, nu a mai candidat pentru funcţii publice, iar acum s-a hotărât să facă acest pas pentru a avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte manifestările cultural tradiţionale organizate în comună de către primăre. „O parte din tradiţii s-au pierdut din cauză că au fost înlocuite cu acţiuni cu tentă comercială. Nu se mai ţin nedeile, serbări care cred că ar prinde şi la generaţia tânără, care trebuie educată să ducă aceste tradiţii mai departe. M-am alăturat acestei echipe tinere, pentru că împărtăşim aceleaşi valori. Sunt tată a trei copii, iar viitorul lor va fi incert dacă nu ne implicăm să punem lucrurile pe un făgaş normal”, ne-a spus Călin Ion Părău.
Vrea mai mult respect pentru oameni
Născut şi crescut în Fornădie, cel mai tânăr candidat al PSD la CL Şoimuş, Florin Ovidiu Pârva, are 28 de ani şi este student la Universitatea din Petroşani. Are principii ferme, pe care spune că nu şi le va schimba niciodată. „M-am decis să candidez la CL Şoimuş pentru că îmi sunt dragi oamenii din comună şi sunt legat sufleteşte de aceste locuri. M-am înscris în PSD pentru că am găsit aici oameni bine intenţionaţi. Suntem o echipă capabilă să administrăm comuna, care are un buget foarte mare, din care se poate face un trai mai bun pentru oameni. Muncesc, am o viaţă decentă şi nu am intrat în politică pentru a mă căpătui. Nu am motive să mint oamenii, aşa cum o fac alţii, doar să rămân în funcţie şi vreau să impun mai mult respect în administraţia locală faţă de oameni”, ne-a spus candidatul PSD la CL Şoimuş. (N. Bumbac)
Daca traiam si eu in Soimus , cu un primar ca IRIMIE – DNA , asa as fi gandit si eu. Cinste lor ca inca nu se gandesc sa isi paraseasca tara.
O parte din ei (Marcela) a lucrat la primărie si de „bună” ce era a plecat…ca doar de muls nu mai era ca pe vremea unchiului Nistor si betivanului ulterior. Restul sunt oameni tineri ademeniți cu „funcții” care nu le vor vedea niciodată. Mirel sa nu uite cat îl înjură pe Nistor, acum beau amândoi din același pahar.Lumea își va arata părerea duminică la vot si dacă are 25% -este o mare performantă. De consilieri pot spune doar atât -stersi pentru mulți, buni ptr Mirel si Nistor…la ce scoală au lor li se par nave spatiale acestu copii.Sunt sigura ca acesta consilieri nu vor mai repeta aventura…dacă îi duce capul
Marcela a plecat din primărie, constrânsă de Iriimie si Gașca de competenti. In locul Marcelei se afla un contabil fără studii de specialitate . Garantat, nici unuia din consilieri nu i-a fost promisa nici o funcție .
Vb in necunoștință de cauza, la fel ca mulți de pe aici. In primărie sunt tot felul de personaje care nu au habar de meseria lor. Consilierii PNL zici ca sunt dansatori Hip-Hop , așa dau din mâini la fiecare ședinta de consiliu local.
Citat din vb unui consilier PNL : „Citește dracu ce scrie pe hârtiile alea. Votezi ca așa trebuie”.
Ciocu mic si du-te la Irimie sa îți mai dicteze următorul mesaj.
Probabil ca ești o capabilă ce lucrează prin primărie. Pe lingă faptul ca vb doar tâmpenii , mănânci si mult rahat.
Dacă Mirel va avea 25 % înseamnă ca asta este opinia populației si trebuie respectata. Dacă va avea 25% este in mare creștere si devine o opțiune serioasă pentru viitoarele alegeri.
In ceea ce privește consilierii PSD, inclusiv Marcela, ei nu ocupa funcții oficiale in PSD Soimus ( in afara de Nicu Si Marcela).
Ce a muls Marcela ?
Făcea contracte cu Draia? Își muta sediul la firma in școala de la Paulis ? Asfalta 6,4 km cu 1.200.000 EURO?
Pe lângă ca ești proasta , mai si împungi ! In loc sa scrii prostii , documentează-te !
Hai sictir
Asa cu sictir si cu omenii care clau lucrat la primărie pana în anul fatidic ptr voi 2012 când Mihai a câștigat alegerile, asa ne-ati tratat si lumea v-a penalizat. Acum venit cu acest Marie dar cu alta pălărie sa cereri vot de încredere. Ptr voi lumea e proastă,tratat-o cu sictir,dar în oglindă nu va uitați.Andronic-sau făcut contracte ptr a face ceva ptr comuna asta,prefer asa decât o seara de hoți PSD ista care nu a făcut NIMIC. Prost ești tu ca ești spălat pe creier sau ai fost partea la vremea aia….si atunci te înțelegem că atât te duce capul sa te vinzi ca o vită.