Conducerea Primăriei Petrila a decis să reia, de ieri, acţiunile de dezinfecţie în spaţiile publice aglomerate de pe raza oraşului şi pe scările de bloc, din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu Covid-19.
„În oraş sunt 27 de cazuri active, iar alte 19 persoane sunt în carantină şi aşteaptă rezultatele probelor prelevate zilele trecute. Din păcate, avem o persoană decedată, iar o alta se află în spital, în stare critică”, a declarat Vasile Jurcă (medalion), primarul oraşului Petrila.
Potrivit acestuia, acţiunile de dezinfecţie au început ieri şi se vor derula până pe 30 august, fiind vizate scările de bloc, staţiile de autobuz şi sediile instituţiilor publice. De asemenea, primăria a decis să suspende, până la sfârşitul lunii august, activitatea târgului săptămânal organizat în fiecare zi de vineri la Petrila.
„Încercăm să evităm propagarea virusului şi, de aceea, este necesar să respectăm toate reglementările sanitare în vigoare în ceea ce priveşte igiena şi comportamentul”, a completat edilul local. Primarul a spus că numărul cazurilor de Covid-19 depistate în oraş în această perioadă este mai mare decât în primăvară, autorităţile încercând să determine cauza creşterii îmbolnăvirilor. (Sorin Blada, Agerpres).
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…