S-au stabilit baremurile pentru retur
Comitetul Executiv al FRF a aprobat modalitatea de achitare şi cuantumul indemnizaţiilor de arbitraj şi observare la jocurile din primele trei ligi, pentru returul sezonului competiţional 2011-2012. Mureşul Deva va avea de achitat la fiecare meci de acasă, suma de 6.652,80 de lei pentru oficialii delegaţi la meci, după cum urmează: arbitru – 1825,60 lei; asistenţi (2)- câte 1489,60; arbitru de rezervă – 414,40 lei, observator – 1.433,60 lei. Echipele hunedorene din eşalonul trei, CFR Simeria, FC Hunedoara şi Jiul Petroşani, vor cheltui suma de 3.313,60 lei pentru jocurile de acasă, astfel: arbitru – 946,40 lei, asistenţi (2) – câte 744,80 lei, observator – 677,60 lei. Conform înţelegerii cu reprezentanţii cluburilor din ligile doi şi trei, Comitetul Executiv al FRF va majora, în sezonul următor, baremurile de arbitraj cu 12 la sută.