S-au terminat si banii din fondul de rezervã
Carmen Cosman
După un an greu, care a adus şi o nedorită rectificare bugetară negativă, Consiliul Judeţean Hunedoara a rămas fără bani în fondul de rezervă. Oficialii spun însă că, în cazul în care vor exista evenimente neprevăzute, se vor găsi fonduri la Consiliul Judeţean.
Consiliul Judeţean Hunedoara a avut la dispoziţie în acest an aproape şase milioane de lei noi în fondul de rezervă constituit la nivelul judeţului. Şi chiar dacă mai sunt aproape două luni până la finele acestui an, banii s-au terminat, iar în fondul de rezervă nu mai există nici un leu.
Marin Butar, consilier în cadrul aparatului de specialitate al CJ Hunedoara, a declarat că toate cele 5,8 milioane de lei au fost alocate către primăriile aflate în dificultate, care au solicitat sprijin de la Consiliul Judeţean Hunedoara, precum şi pentru lucrări de infrastructură. Butar mai spune că, dacă se va reuşi să se facă economii la alte capitole, fondul de rezervă va fi completat. Pe de altă parte, în cazul în care se vor produce evenimente neprevăzute, care ar avea nevoie de finanţare de la bugetul judeţean, cum ar fi eliminarea efectelor unor inundaţii, oficialii nu îşi fac probleme şi spun că se vor găsi resurse bugetare.