„Ar fi nevoie de consolidarea şi modernizarea clădirii ce deserveşte partea de Obstetrică-Ginecologie. Am mai făcut câteva îmbunătăţiri în 2019, dar se impune o reabilitare interioară amplă. Pe listă mai avem o instalaţie de epurare a apelor uzate pentru compartimentul de Infecţioase (staţie de clorinare a apei) şi un elevator cu platformă pentru secţia de Chirurgie. Va fi unul dedicat persoanelor cu nevoi speciale. Totodată, în discuţie mai sunt un rezervor şi un grup de pompare. Avem o rezervă de apă potabilă situată sus, pe Policlinică, dar edificiul va intra într-un proces de reabilitare şi acoperişul actual va fi desfiinţat. Aşa că vom face o rezervă de apă şi pentru cazurile de incendiu, ca să nu avem surprize pe parcurs. Nu în ultimul rând, în calcule mai sunt două aparate de radiologie grafie direct digitale. Noi deţinem şi în momentul de faţă, dar trebuie înlocuite, având la activ multe ore de funcţionare. Acestora li se adaugă diferenţa de necesar de aparatură ce nu a fost onorată în 2019. Să sperăm că tot ceea ce ne-am propus se va materializa, singurul sprijin pe care suntem absolut siguri venind din partea primăriei. De altfel, edilul Florin Cazacu şi consilierii locali ne-au fost alături de fiecare dată, fără ajutorul administrativ neputând realiza partea investiţională. Le mulţumim şi contăm, în continuare, pe implicarea lor“, a spus Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad. (M.Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…