S.P.Î.G.M Deva, pe ultima sută de metri cu toaletarea pomilor
Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPÎGM) Deva a prioritizat pentru următoarele maximum două săptămâni, atât cât se mai poate face în mod normal, procesul de toaletare a pomilor. De acest demers depinde atât sănătatea, cât şi longevitatea copacilor.
,,Sunt zone din oraş în care e nevoie să intervenim, natura urmându-şi cursul firesc, dar sunt şi solicitări pe care le primim în acest sens şi le onorăm cronologic sau în concordanţă cu planul nostru de acţiuni. În general, toti arborii pot fi toaletaţi din toamnă până în primăvară, având însă în vedere îngheţul din perioada iernii şi temperaturile negative. Într-adevăr, tăierea între lunile noiembrie şi martie este cea mai propice pentru că atunci, vegetaţia este în stare de repaus. Totodată, am ecologizat malul Cernei şi vom continua cu perimetrele care necesită ecologizare. Am finalizat aceeaşi activitate pe Strada Depozitelor, acolo unde traficul e unul intens, funcţionând diverse societăţi comerciale. E vorba de acţiuni care se desfăşoară în paralel şi este clar că nu te poţi apuca să montezi bănci sau măsute, dacă pomii cad de uscaţi ce sunt, sau dacă în jur e multă mizerie. Trebuie să existe logică în ceea ce se face.
Legat de Cetate, s-au finalizat lucrările de reparaţii, vremea capricioasă punându-şi amprenta asupra locaţiei. Firma care a implementat reabilitarea s-a ocupat de asta. Nimic nu e veşnic şi nimic nu poată să rămână neatins de intemperii, aşa că e nevoie să se intervină la timp pentru a nu se degrada în proporţie majoră.
Cu paşi mici, ne pregătim pentru sezonul turistic, sperând ca pandemia să îşi piardă din putere, astfel ca iubitorii de natură şi istorie să se poată bucura de frumuseţile Devei. În plan avem îmbogăţirea peisagistică a municipiului, după cum procedăm în fiecare an. O vom face cu ajutorul florilor diverse şi viu colorate, menite să aducă stare de bine şi optimism celor care le apreciază la justa valoare. Bineînţeles, totul în ton cu primăvara. De asemenea, doresc să amintesc faptul că cetăţenii ni se pot adresa pentru întreţinerea zonelor verzi, toaletarea copacilor ori/şi confecţionarea şi repararea mobilierului urban “, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M. Deva. Sugestiile şi cererile pot fi transmite instituţiei la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).
Nu cu toaletarea cu ciuntirea, caci ma indoiesc ca au in echipa un inginer horticultor. Plus parcul Bejan e din nou in cadere libera. Oricate foto as pune pe grupurile FB din Deva dl director tot cum doreste face adica….