Sa ne traiesti maestre, oriunde te-ai afla!

Întâmplãtor, (ca întotdeauna, mâna destinului te cãlãuzeste acolo unde trebuie sã fii si sã înfãptuiesti „lucrarea” ce trebuie înfãptuitã), la o petrecere exclusivistã-8 Martie, ce sã o mai dau cotitã-am cunoscut-o pe Gina. O femeie obisnuitã, ca noi toate de altfel, dar care mi-a stârnit interesul în mod special când am aflat cã este fiica lui Nea’ Lucicã Radulian, unul dintre cei mai mari actori de revistã din tarã. Vedeam deja, cu ochii mintii, o suetã scrisã pe douã pagini color, cu o multime de date despre cum era si ce fãcea Nea’ Lucicã. Apoi am revenit asupra ideii si am sã vã explic si de ce. Pentru cei care l-au cunoscut, cuvintele sunt inutile, amintirile pãstrându-si nealteratã valoarea. În al doilea rând, nu voi reusi niciodatã-oricât de interesant ar fi articolul meu – sã captez întreaga atentie a noii generatii de cititori. Ba chiar i-as pierde, speriati de atâta text. Asa cã am decis sã scriu un articol scurt, concis, prin care sã le transmit devenilor, cã teatrul devean a dat publicului român unul dintre cei mai mari actori din România. Iar unul ca Nea’ Lucicã Radulian, pânã acum nu s-a mai nãscut. Si apoi, dupã încã o clipã de cugetare, am considerat cã vorbele mele pãlesc în fata omagiului transmis de maestrul Alexandru Arsinel, prin intermediul MESAGERULUI HUNEDOREAN.

“Nea Lucicã, reper pregnant a ceea ce a însemnat actorul de revistã românesc”
„Îl cunosc pe Radulian de când am intrat în teatrul de revistã, în 1964. Existau pe atunci câteva teatre de revistã de renume în tarã, Deva fiind printre cele mai apreciate. Acolo lucrau câtiva dintre marii nostri creatori de revistã, Puiu Maximilian, Vasile Veselovschi, care nu de putine ori veneau sã monteze câte o revistã la Deva. Nu numai din ceea ce-mi spunea Puiu (n.r.-sotul actritei Stela Popescu), am putut sã-mi dau seama de ceea ce înseamnã marea personalitate a acestui actor de exceptie, Radulian, în peisajul revistei românesti, mai ales ca lider al teatrului de revistã din Deva. El a dispãrut, rãmânând unul din reperele cele mai pregnante a ceea ce a însemnat actorul de revistã românesc. Stiu cã Puiu Maximilian avea o admiratie deosebitã pentru el si-mi spunea: “mã duc la Deva sã montez un spectacol, pentru cã acolo am un corp de balet valoros si un mare actor. Faptul cã în curând, se va relua activitatea la teatrul de revistã din Deva mã bucurã enorm, pentru cã, între timp, din cauza unui dezinteres-poate si a unor conducãtori si a unor factori de rãspundere localã, au dispãrut multe asemenea institutii. Mã bucur cã teatrul de revistã din Deva îsi va redeschide portile si chiar sugerez – ca sã nu parã ceva ostentativ – ca Teatrul din Deva sã poarte numele acestui mare actor, care a fost Radulian…

Despre adevãratul sacrificiu de dragul artei
Nea’ Lucicã nu a fost alãturi de familie nici când i-au murit pãrintii si nici sora, pentru cã avea spectacole anuntate, în fiecare zi. Juca în disperare, ca sã nu moarã teatrul. Pentru asta era nevoie de bani, iar el era cap de afis. Fãcea sãli pline în toate marile teatre din România, dar si în cãminele culturale din vârful muntelui sau cãtune uitate de Dumnezeu. Trecea prin momente dramatice-cu gândul la familia îndoliatã-iar spectatorii râdeau cu lacrimi, numai când îl vedeau intrând pe scenã.

Despre valoarea moralã a omului Lucian Radulian…
…care nu si-a bârfit niciodatã, în cei 38 de ani de carierã pe scena Teatrului de Revistã din Deva, nici un coleg si care nu a avut nici mãcar o zi de concediu medical, cu toate cã efortul fizic era inuman. Alãturi de Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Jean Constantin, Maria Tãnase, Ioana Radu, a strãbãtut tara în lung si în lat, în turnee si de 90 de zile, iar noptile le petrecea în „vagonul artistilor” anexat întotdeauna la trenul care îi ducea la destinatia programatã. S-a îmbolnãvit de astm, din cauza rãcelilor netratate contactate pe scena deveanã si cele din tarã, dar asta, pentru cã scena a fost viata lui. Si sã-i facã pe oameni sã râdã, nu sã se facã de râs.

A fost odatã, ca niciodatã…
Despre toate astea am vorbit cu Gina, fiica lui Nea’ Lucicã, acela care a ajuns actor de revistã în 1958, odatã cu „nasterea” teatrului din Deva, dar si cu maestrul Alexandru Arsinel, care a vorbit atât de frumos despre cel care… a fost. S-a nãscut într-o zi de 28 martie, iar zilele trecute s-au împlinit sapte ani de când a plecat în cel mai lung turneu, pentru cã aceia de dincolo de nori aveau nevoie de harul lui. Si, cum bine spunea maestrul Arsinel, acest “lider al teatrului de revistã din Deva”, care eclipsa orice alt artist cu talentul sãu nativ (Nea’ Lucicã Radulian avea doar patru clase, dar o bibliotecã imensã, pe care a devorat-o de-a lungul vietii si care s-a cizelat si educat ca un adevãrat autodidact), acest actor de exceptie meritã sã devinã nemuritor. Lucrare ce se poate înfãptui dând viitorului teatru de revistã din Deva numele marelui artist, care si-a dat si viata pentru renumele scenei devene.

De ce nu Teatrul de Revistã „Lucian Radulian” din Deva?
Maestrul Alexandru Arsinel îmi spunea cã ar fi extrem de încântat, dar si onorat, ca evenimentul redeschiderii teatrului de revistã sã fie marcat cu un spectacol al Teatrului “Constantin Tãnase”, din Bucuresti. Si de ce nu, pentru cã Nea Lucicã avea nouã ani când si-a întâlnit destinul. Pe marele Constantin Tãnase. Atunci a decis sã se facã actor de revistã, indiferent cât de amarã avea sã fie pâinea din spatele cortinei. Sã ne trãiesti maestre, oriunde te-ai afla!