Actualitate

Să vezi și să nu crezi! Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate, după votul istoric dat ieri în Parlament. Plenul reunit al celor două Camere ale Legislativului a votat eliminarea pensiilor parlamentarilor. Au fost 382 de voturi ale deputaților și senatorilor pentru eliminarea pensiilor speciale, iar trei s-au abținut.

Două mari motive

 

Potrivit legii adoptate, la data intrării în vigoare a actului normativ încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârsta acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare. „Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum știți, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliții, pe care l-am asumat public și prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive. În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR. România nu își poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să tragem toți banii pe care îi avem la dispoziție”, a spus Nicolae Ciucă, președintele Senatului României.

Premierul Marcel Ciolacu susține că, la doar 11 zile după ce a devenit premier, a trecut legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și în câteva zile va fi adoptat proiectul privind eliminarea tuturor pensiilor speciale. Ciolacu le-a transmis celor de la PNL că au avut 4 premieri și nu au rezolvat aceste probleme.”Eu în cele două mandate mi-am dat demisia, nu sunt beneficiar de pensie specială. Dacă ar fi făcut toți parlamentarii acest lucru, nu am mai fi dat vina unii pe alții”, a spus premierul. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura