ŞAH. Turneul candidaţilor revine!
Turneul Candidaţilor pentru titlul mondial de şah, care a fost întrerupt în martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua din 19 aprilie la Ekaterinburg (Rusia) cu respectarea tuturor protocoalelor sanitare, a anunţat preşedintele Federaţiei internaţionale de şah (FIDE), Arkadi Dvorkovici.
Suspendat în urmă cu un an
„Din punct de vedere medical şi organizatoric totul este pregătit pentru reluarea competiţiei”, a declarat Dvorkovici într-o conferinţă de presă.Cei opt participanţi şi membrii echipelor lor vor trebuie să prezinte un test anti-COVID-19 negativ, efectuat cu 72 ore înainte de prima zi a turneului. Câştigătorul compedtiţiei îl va înfrunta pe campionul mondial en titre, norvegianul Magnus Carlsen, în luna noiembrie. Temperatura jucătorilor şi oficialilor va fi controlată de la distanţă, pentru a nu invada intimitatea participanţilor. Purtarea măştii de protecţie în timpul partidelor, tradiţionala strângere de mână de la începutul partidei vor fi la discreţia jucătorilor. La partide va fi acceptat un număr limitat de spectatori, care sunt vaccinaţi sau au un test PCR negativ şi care vor păstra distanţa socială. Turneul Candidaţilor a fost suspendat pe 25 martie 2020, după disputarea rundei a şaptea. În acel moment, în clasament, rusul Ian Nepomniaşci şi francezul Maxime Vachier-Lagrave ocupau primul loc cu câte 4,5 puncte, urmaţi de rusul Aleksandr Grisciuk, olandezul Anish Giri, chinezul Hao Wang, americanul Fabiano Caruano, toţi cu câte 3,5 puncte, rusul Kirill Alekseenko şi chinezul Liren Ding, cu câte 2,5 puncte.În runda a opta vor avea loc partidele (19 aprilie): Caruana – Vachier-Lagrave, Hao Wang – Liren Ding, Nepomniaşci – Giri şi Alekseenko – Grisciuk.