Magdalena Șerban
Mică sau mare, orice comună se pregătește de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului. Autoritățile locale au misiunea de a-l ajuta pe Moș Crăciun fie chiar și în rol de spiriduși, astfel ca prichindeii și nu numai să simtă că vechile obiceiuri rămân valoroase, iar copilăria trebuie să-și mențină farmecul vârstei. Sania cu surprize zboară și către Sălașu de Sus.
Invitație la tradiție
„Vrem să aducem spiritul Crăciunului în rândul copilașilor comunei și să le dăruim mici bucurii. Apoi, în data de 20 decembrie, în principiu de la ora 17:00 (dacă intervine vreo schimbare asupra orei o vom anunța) vom avea un eveniment de colinde la căminul cultural din Paroș. Vrem să organizăm în fiecare an în alt sat aparținător, să nu fim acuzați că suntem părtinitori pentru centrul de comună. Spectacolul de la școală va oferi prilejul celor mici să primească și cadourile. La manifestarea de la cămin va fi multă agitație și e mai bine așa. Vor fi invitați să colinde, bineînțeles. Am pornit și iluminatul festiv, Ziua Națională oferindu-ne startul ideal. Parcul e iluminat frumos, iar la Paroș vrem să împodobim un pom în curte, pentru a creea atmosfera de Crăciun, așa cum se cuvine ”, a anunțat primarul din Sălașu de Sus, Ioan Vlad (foto).
Realist și pacifist
Referitor la anul ce vine, așteptările edilului sunt conforme cu realitatea. Însă un lucru e cert: programele investiționale trebuie duse la îndeplinire. ,,2024 îl închidem bine din punct de vedere al investițiilor, dar nu ne ajung banii. Noi tot ne dăm silința, facem proiecte, dar nu ne ajung banii pentru cofinanțările pe care trebuie să le asigurăm, pentru studii de fezabilitate și alte cheltuieli catalogate neeligibile. Vom reporta pentru 2025 ceva investiții. Unele înseamnă contracte pe 2 ani, deci nu e problemă cu ele, dar cu altele trebuie să trecem în noul an. Că ne place sau nu, chiar nu avem soluție alternativă. Dorința e să se finalizeze cu bine. De la 2025, aș vrea pace, liniște și înțelepciune la toată lumea. Sărbători cu bine, oameni dragi. Dumnezeu să ne ajute”, a transmis alesul public.
Cu o floare nu se face primăvară, la fel cum nu s-a făcut nici cu…
Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au organizat, sâmbătă, mitinguri în fața prefecturilor din țară.…
Paul Șerban, artist din Valea Jiului Pentru lucrarea inedită realizată în munții Văii Jiului, cu…
Cristi B., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire, victimă…
Hunedoreanul ar urma să stea doi ani într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru…
Tânărul din Hațeg a găsit o ofertă de nerefuzat la o cameră video de acțiune,…