Magdalena Șerban
Unii primari hunedoreni și-au încercat deja norocul în noua sesiune deschisă prin programul Rabla 2024, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), asta în condițiile în care instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare unul uzat. Printre autoritățile care au vrut să prindă trenul investițional se numără Sălașu de Sus.
Două în trecut, una acum
Detalii pe site-ul AFM
Trebuie adăugat că programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate. Astfel, la Rabla Clasic, pentru persoane juridice, UAT-uri şi instituţii publice, sesiunea a fost deschisă în 19 martie, iar fondurile alocate sunt de 60 de milioane de lei pe categorie. Pentru persoanele fizice sunt disponibile 180 de milioane de lei, iar sesiunea este deschisă până în 25 noiembrie 2024. În cadrul Rabla Plus, Etapa I, pentru persoane juridice sunt disponibile 140 de milioane de lei, o sumă similară fiind alocată şi pentru UAT-uri şi instituţii publice, respectiv 140 de milioane de lei. Etapa I pentru persoane fizice este deschisă în perioada 19 martie – 18 august 2024, iar fondurile disponibile sunt de 420 de milioane de lei. Etapa a II-a a Rabla Plus se va derula în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, persoanele juridice având la dispoziţie 60 de milioane de lei, iar UAT-urile şi instituţiile publice tot 60 de milioane de lei. Etapa a II-a pentru persoane fizice se va derula în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024, cu fonduri de 180 de milioane de lei. De altfel, în anii viitori va tot scădea bugetul Rabla Clasic și banii vor fi direcționați spre Rabla Plus, astfel că se va ajunge la un moment în care Rabla Clasic, așa cum îl știm în prezent, va dispărea, fiindcă nu va mai fi subvenționată de stat achiziția de mașini pe benzină sau pe motorină. Vor fi subvenții doar pentru electrice și pentru hibride. Rămâne de văzut atunci ce fel de hibride vor fi incluse: doar cele Plug-in sau și cele „mild”.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…