Categories: Comunitate

Salonul Hunedorean al Cărţii şi-a deschis porţile

Magdalena Şerban

În organizarea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” şi cu sprijinul CJ Hunedoara, ieri, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, a debutat cea de-a XVIII-a ediţie a Salonului Hunedorean al Cărţii. Acesta poate fi vizitat până în 21 octombrie, zilnic între orele 10 şi 20, intrarea fiind gratuită.
Eveniment de tradiţie
La manifestare, pe lângă un public numeros, au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari şi exponenţi ai mediului administrativ şi cultural. Printre aceştia s-au numărat preşedinte CJ Hunedoara, Mircea Bobora, care a rostit un cuvânt de salut, deputatul Natalia Intotero, precum şi viceprimarul municipiului Deva, Cosmin Răzvan Mareş, care au susţinut scurte alocuţiuni.
„Un moment special l-a constituit întâlnirea cu colegul nostru de la Biblioteca Municipală Petroşani, Avram Iancu, cel care şi-a înscris în palmares două realizări absolut remarcabile: traversarea înot a Canalului Mânecii şi, de curând, călătoria înot de-a lungul Dunării, din Germania până la vărsarea în Delta Dunării. În semn de preţuire şi recunoştinţă, instituţia noastră i-a oferit o Diplomă de Excelenţă”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.
În cadrul Salonului din acest an sunt prezente 119 edituri cu o bogată ofertă de carte din toate domeniile. Sunt edituri din 18 oraşe ale ţării, dar şi de peste hotare. Standurile prezente oferă o paletă extrem de bogată, toate categoriile de vârstă şi ocupaţionale putându-şi găsi cărţile pe care şi le doresc, la preţuri accesibile. De asemenea, programul Salonului este unul divers, în fiecare zi fiind organizate lansări de carte şi întâlniri cu personalităţi de marcă ale culturii.
Astfel, astăzi, joi, cu începere de la ora 17, se va desfăşura o întâlnire cu publicistul şi scriitorul Vartan Arachelian, care îşi va lansa şi la Deva cartea intitulată „Scânteia vine de la Moscova”, apărută la Editura RAO. Apoi, în 20 octombrie, la ora 17, are loc o întrevedere cu jurnalista Sabina Fati, care îşi va lansa cu acest prilej şi la Deva cartea „Ocolul Mării Negre în 90 de zile: şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time”, apărută la Editura Humanitas. În 21 octombrie, ora 17, va fi lansarea cărţii semnate de Răzvan Exarhu, „Fericirea e un ac de siguranţă”, în prezenţa autorului. Se vor bucura de succes şi scriitorii hunedoreni Nicolae Crepcia, Ioan Drăgoi, Gligor Haşa, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Mariana Pândaru, Ioan Pârva, Paulina Popa şi Constantin Stancu, care, prin talentul lor, vor găsi drumul spre sufletul cititorilor.
Potrivit managerului Bibliotecii Judeţene, dincolo de aspectul comercial, de achiziţionare a unor titluri pentru biblioteca personală, Salonul oferă şi un excelent prilej pentru edituri, pentru distribuitorii de carte şi documente audio-video, pentru scriitorii prezenţi, pentru librari şi bibliotecari, de a cunoaşte un public avizat, interesat de lectură, dornic să fie la curent cu tot ce este nou şi demn de interes pe piaţa românească de profil.

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de minute ago

Înșelătoria „Curierul” face tot mai multe victime

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că pri­mește tot mai multe notificări, mesaje și…

23 de minute ago

Bolile care se agravează de Sărbători. Ce i-a trimis pe pacienți în Urgența spitalului județean

Magdalena Șerban Persoanele care suferă de boli cro­nice sunt mai expuse riscului de a ajun­ge…

26 de minute ago

An nou, lună nouă, noi sărbătoriți la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Asistaţii social de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) vor…

26 de minute ago

Au stabilit data alegerilor prezidențiale!

Liderii Coaliției au stabilit cine va fi candidatul lor pentru alegerile pre­zi­dențiale. Crin Antonescu este…

29 de minute ago

La Băița, dările locale nu s-au majorat

Magdalena Șerban Taxele și impozitele pentru 2025 nu au suferit măriri la Băița, con­du­cerea publică…

31 de minute ago