Categories: Sport

Salturi spre medaliile balcanice

Ciprian Marinuţ

Florentina Marincu (foto) şi Bogdan Sitoianu, ambii de la CNS „Cetate” Deva, vor reprezenta România la Campionatele Balcanice ale juniorilor I şi II care vor avea loc în acest weekend. Marincu va concura în trei probe în competiţia juniorilor I care va avea loc la Piteşti, iar Sitoianu va lua startul în proba de triplusalt a întrecerii de juniori II ce se va desfăşura în Serbia.

Încălzire pentru Europene
Dubla campioană mondială la nivel de cadeţi la săritura în lungime şi triplusalt şi medaliată cu bronz la senioare la lungime, Florentina Marincu, este una dintre favoritele acestor probe la Campionatele Balcanice ale juniorilor I, de la Piteşti. Pe lângă aceste competiţii de sărituri, sportiva antrenată de Nicolae Alexe va mai concura pentru România şi în proba de ştafetă 4×100 de metri. Pe listele oficiale, „Flori” are trecute cele mai valoroase performanţe: 6,79 la lungime şi 13,81 la triplusalt. Florentina Marincu susţine azi ultima probă a examenului de bacalaureat, iar după-amiază va pleca la Piteşti pentru concurs. „Obiectivul la Campionatele Balcanice este să îmbunătăţim aceste recorduri personale ale Florentinei şi câştigăm medaliile de aur la ambele probe de săritură. Sper ca odată cu încheierea emoţiilor provocate de examenul de bacalaureat, Florentina să se concentreze mai bine şi să concureze la adevăratul său potenţial”, a afirmat antrenorul Nicolae Alexe. La scurt timp după competiţia din acest weekend, Florentina Marincu şi antrenorul Nicolae Alexe vor face parte din delegaţia României la Campionatele Europene de Juniori I, care vor avea loc în Suedia, în perioada 16-19 iulie. Tot din delegaţia tricoloră face parte şi un alt devean, medicul Ioachim Oană. „Campionatul European din Suedia este competiţia de obiectiv pentru anul acesta a Florentinei. Din acest motiv, realizarea unei clasări pe podium este obligatorie”, a precizat Nicolae Alexe.

Şanse bune la podium
Proaspăt campion naţional al României, Bogdan Sitoianu va lua startul în proba de triplusalt a Campionatelor Balcanice de juniori II ce se vor desfăşura mâine, 4 iulie, în Serbia. Având cel mai bun rezultat al său o performanţă de 14.70 metri, realizată chiar în acest sezon, sportivul antrenat de Mihai Luca are şanse de a se clasa pe podiumul competiţiei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

16 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

16 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

16 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

16 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

16 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

16 ore ago