Categories: Actualitate

Salvamontişii patrulează pe munte şi pregătesc deschiderea sezonului

Chiar dacă în acest moment traseele montane sunt închise, echipele Salvamont Hunedoara au continuat însă patrularea în zona Râuşor, Râu Mare Retezat, în zona cabanelor turistice Genţiana şi Pietrele.

Salvamontiştii au verificat starea unora dintre refugiile montane, au efectuat reparaţii la baza proprie de la Râuşor şi au verificat starea punctului propriu de la Pietrele în vederea redeschiderii. ”În aceste zile, salvatorii montani hunedoreni pregătesc materialele pentru semnalizarea şi remarcarea traseelor turistice acolo unde va fi nevoie. Până vineri şi după sărbătorile de Paşti se vor schimba plăcuţele indicatoare şi stâlpii de susţinere pentru semnalizarea celor trei trasee din Munţii Poiana Ruscă, dar şi a celor care pornesc de la poalele Masivului Retezat.
Potrivit directorului Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Hunedoara, Ovidiu Bodean, se va lucra în echipe de doi-trei salvamontişti, componenţa echipei urmând a fi schimbată odată la două zile, în funcţie de volumul de muncă. Treptat, se va trece şi la verificarea şi curăţarea traseelor turistice aflate în masiv, precum şi la evaluarea refugiilor situate la altitudine. Aici, stratul de zăpadă este încă destul de consistent, iar din acest motiv degajarea trunchiurilor căzute pe poteci şi repararea podeţelor este pentru moment dificil de realizat”, a anunţat CJ Hunedoara, instituţia în subordinea căreia funcţionează Salvamont Hunedoara.
Salvamontiştii hunedoreni le recomandă iubitorilor de drumeţii să renunţe, deocamdată, la parcurgerea traseelor turistice, până la ridicarea interdicţiilor. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago