Salvamontiştii au curăţat traseul Gura Zlata-Lacul Zănoaga
Salvatorii montani au curăţat de vegetaţie, au degajat de trunchiuri de arbori căzute şi au împrospătat marcajele pe traseul Gura Zlata – Lacul Zănoaga.
Acţiunile de remarcare trasee, curăţare poteci turistice în Masivul Retezat continuă şi în zilele următoare, în funcţie de starea vremii. Deoarece în perioada următoare se anunţă noi episoade de instabilitate, Salvamont Hunedoara vă sfătuieşte să consultaţi prognoza meteo înainte de a pleca în ture pe munte. (A.Năstase)