Maximilian Gânju
Aflaţi aproape în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea în staţiunea de interes naţional Straja, din cauza lipsei banilor, salvamontiştii au fost amânaţi de edili pentru ziua de joi, când vor afla dacă primesc fondurile necesare pentru a funcţiona.
O nouă rundă de negocieri
Serviciul Salvamont Lupeni avea programată o discuţie cu reprezentanţii municipalităţii Lupeni, pentru ieri, întâlnire în urma căreia urma să se găsească o soluţie la problemele financiare cu care se confruntă de mai bine de jumătate de an. La întâlnirea cu factorii locali, a participat chiar şeful Salvamont Lupeni, George Resiga, însă discuţiile şi soluţia pentru ca serviciul de salvare să poată asigura asistenţa şi intervenţia în noul sezon care bate la uşă, au fost amânate pentru ziua de joi, când va fi o nouă întrunire. „S-a reuşit o primă discuţie şi urmează să ne întâlnim joi. Promisiuni sunt, însă de promisiuni este plină curtea. Avem probleme cu finanţarea activităţii de salvare montană şi suntem în pericol de a nu se mai asigura permanenţa. Conform legii, administraţia locală asigură funcţionarea şi finanţarea activităţii de salvare montană. Primăria motivează că nu sunt bani şi afirmaţia este credibilă. Să vedem ce se va întâmpla joi”, a declarat George Resiga, şeful Serviciului Salvamont Lupeni.
Pleacă din structură
Salvamontiştii din Straja se confruntă cu mari lipsuri financiare şi materiale iar apelul lor către autorităţi a rămas fără ecou până acum, iar mai mulţi salvatori şi-au exprimat intenţia de a pleca din structură. În prezent, mai sunt 18 salvamontişti, dintre care cinci au rămas doar pe funcţie de consiliere. Chiar şi aşa, numărul lor ar fi suficient pentru a se asigura în bune condiţii intervenţia şi permanenţa în noul sezon care se deschide în mai puţin de o lună. „O parte dintre salvamontişti au plecat, din cauză că s-au săturat să dea bani din propriul buzunar pentru a face salvare montană. Totuşi, suntem 18 oameni şi am fi suficienţi pentru trei echipe, astfel încât să asigurăm permanenţa şi acţiunile de salvare”, mai spune şeful Salvamont Lupeni.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Personal cred ca si risipa e destul de mare, la Salvamont. A fost o perioada cind au fost bani destui si s-a cheltuit cam mult.
Altfel spus mi se pare ca dumnealor sunt invatati si stiu sa cheltuiasca sume oricit de mari le-ar fi puse la dispozitie. Este mai greu de gestionat , saracia.
Un audit de performanta, in domeniu, cred ca ar scoate la lumina ,mai multe dedesubturi si am avea o imagine mai clara!!