Maximilian Gânju
Până la 25.000 de turişti se estimează că vor ajunge în sezonul de vară pentru a-şi petrece concediul în Munţii Retezat. Salvamontiştii intră în alertă, pentru că afluxul de turişti aduce cu sine şi un număr crescut de accidente.
În toate staţiunile montane din judeţul Hunedoara, vor activa odată cu deschiderea sezonului, nu mai puţin de 86 de salvatori montani, care vor asigura atât intervenţiile la evenimente, cât şi permanenţa la refugiile montane. Deja, Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi-a stabilit planul de intervenţie pentru acest sezon şi se fac ultimele pregătiri la taberele de permanenţă. Reprezentanţii serviciului de salvare montană estimează că vor urca doar în Retezat, în acest sezon, până la 25.000 de turişti. În prezent, numărul celor care au urcat în cel mai sălbatic masiv din ţara noastră este mic, pentru că plouă şi ceaţa nu permite efectuarea de trasee montane. „Ne pregătim acum pentru afluxul de turişti, din data de 15 iunie, ridicăm taberele de permanenţă în munte. Odată cu deschiderea sezonului, este de lucru, pentru că turiştii se răspândesc în tot masivul. Toate formaţiile de salvatori montani lucrează în sezon şi avem opt puncte de permanenţă în tot judeţul, unde sunt câte doi voluntari tot timpul. Echipele de câte doi salvatori stau câte o săptămână în munte, la punctele de permanenţă, şi apoi se schimbă între ele”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Numărul salvamontiştilor care intervin la accidente, în toate masivele din judeţ, este la limită, iar conducerea serviciului spune că ar fi nevoie în special de tineri care să intre în Salvamont. „În acest moment, sunt 86 de membrii ai Serviciului Public Judeţean Salvamont. Vorbim de tot judeţul, aici intră şi zona de Parâng, Straja, Poiana Ruscă, iar în Retezat suntem mult mai concentraţi, pentru că sunt cei mai mulţi turişti. Ne-ar mai trebui oameni, mai ales tineri, pentru că media de vârstă este foarte ridicată la Salvamont şi tineretul este din ce în ce mai puţin. Munca de salvator montan este mai mult de voluntariat, nu prea au beneficii materiale şi poate de aceea, tinerii nu sunt atât de interesaţi. Totuşi, mai sunt şi care vin să se alăture echipei”, a mai declarat Bodean.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…