Magdalena Șerban
Conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad a cuprins în lista de investiții pentru 2023 o salină, proiectul fiind estimat la 700.000 de lei (construcție plus amenajare/montare echipamente). Banii provin din alocările de la Consiliul Județean Hunedoara, entitate căreia instituția medicală îi este subordonată. Prin urmare, devine singura unitate sanitară din județ ce va dispune de un astfel de obiectiv.
Boala sistemului respirator, o realitate a zilelor noastre
Spațiul în care urmează să fie amenajată salina artificială are o suprafață totală de 140 mp. Va fi dotat cu sistem infraroșu, cromoterapie, sistem de iluminare prin sare de Himalaya, sistem de ventilație și halogenerator. Întregul sistem tehnic va permite ca în salină să se respire un aer puternic salinizat, o ședință de 45 de minute ajungând să echivaleze cu 4 ore petrecute într-o salină la mare adâncime. În ce privește confortul, va fi unul sporit, camerele de salinoterapie fiind prevăzute cu ecrane multimedia prin intermediul cărora vor rula clipuri educative referitoare la patologia pulmonară (educarea bolnavilor asupra afecțiunilor și a tratamentului) și factorii nocivi asupra respirației (fumat, inhalarea unor substanțe, noxele industriale, etc.). Personalul care va activa aici va fi unul calificat.
„În cursul anului 2021, la nivelul sanatoriului au fost tratați 2.696 de pacienți în regim de spitalizare continuă. Dintre aceștia, cca. 37 la sută au prezentat o patologie care necesita tratament prin haloterapie. Totodată, la nivelul aceluiași an de referință, peste 50 la sută din cei 923 de pacienți care au beneficiat de consultații de specialitate în cadrul cabinetului de pneumologie din Ambulatoriul integrat au avut patologie care ar fi impus, complementar, ca și tratament natural adjuvant, terapia cu aerosoli uscați salini. Necesitatea înființării unei saline artificiale la nivelul unei unități sanitare publice din județ a rezultat și din analiza indicatorilor de morbiditate spitalizată, furnizați de Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, aferenți serviciilor medicale spitalicești furnizate de unitățile sanitare publice din județul Hunedoara, în anul 2021. Astfel, nu exista nici un dubiu asupra faptului ca boala sistemului respirator este o realitate a județului nostru, categoria majoră de diagnostic CMD 04 – Boli și tulburări ale sistemului respirator regăsindu-se pe primul loc în analiza SNSPMPDS, cu un procent de 20,77 la sută din totalul pacienților tratați în spitalele publice din județ, în 2021. În urma studierii întregului cadru prezentat anterior, am considerat că o salină ar veni în întâmpinarea nevoilor medicale reale ale hunedorenilor. Am prezentat ideea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost agreată și a aprobat finanțarea pentru acest an. Mulțumim pentru sprijin și pentru faptul că are o mare deschidere pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului medical”, a afirmat Liliana Stolnicu (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Multiple beneficii
Legat de salinoterapie, trebuie precizat că este o metodă alternativă și complementară de prevenire și tratament pentru diverse afecțiuni respiratorii. Potrivit specialiștilor, aflați în atmosferă, aerosolii salini sunt inhalați în mod natural prin căile nazale și pe cale orală. Aerosolii salini cu dimensiuni cuprinse între 0,5 – 0,9 microni se depun în căile respiratorii superioare: cavitatea bucală, cavitățile nazale, faringe. Aerosolii de dimensiuni mici, 0,1-0,5 microni, ajung în aparatul respirator inferior: laringe, bronhii, bronchiole, alveole pulmonare. Prin inhalare, aerosolii salini dezinfectează și fluidifică secrețiile, facilitând eliminarea toxinelor, refacerea elasticității membranelor celulare, reducerea Ph-ului respirator și gruparea micro-organismelor iritante. Astfel, căile respiratorii sunt „curățate” de focarele de infecție care declanșează și întrețin numeroase boli respiratorii, în majoritatea cazurilor recidivante, care se cronicizează și prin a căror prezență se reduce, treptat, imunitatea organismului. Curele în salină au rezultate foarte bune pentru pacienții care suferă de astm. Crizele de astm vin pe fondul inflamațiilor de la nivelul căilor respiratorii (acestea se îngustează și produc acea senzație de lipsă de aer, de sufocare), iar aerosolii din saline tocmai asta fac: calmează inflamațiile și contribuie la refacerea mucoaselor respiratorii. Alte afecțiuni care se pot trata în salină sunt bronșita asmatiformă, bronsiectazie (fără hemoptizie), pneumoconioza, traheobronita cronică, rinita cronică, sinuzita maxilară/ cronică, bisinoza, silicoza gr. 1 sau 2, polipoza faringiană, amigdalita cronică, insuficiența respiratorie restrictivă, emfizemul pulmonar, nevroza, starea de oboseală cronică și diverse tipuri de alergii. Salinoterapia poate fi folosită inclusiv pentru a trata problemele de respirație cauzate de COVID-19, imbunătățind respirația, implicit cantitatea de oxigen din sânge și sprijinind eliminarea particulelor continue de fumul de țigară depuse pe tractul respirator, în cazul fumătorilor sau foștilor fumători, grăbind vindecarea și regenerarea căilor respiratorii. Totodată, pielea este al doilea organ prin care respiră organismul. Prin intermediul pielii are loc un schimb permanent cu mediul, de oxigen, apă, minerale, căldură. În salină, persoanele intră în contact, prin intermediul pielii, cu atmosfera încărcată cu aerosoli salini. Aceștia sunt absorbiți la nivelul pielii expuse, în proporții corespunzătoare absorției oxigenului, umidității și prin depunere/precipitare datorită umezelii și diferenței de temperatură dintre suprafața pielii și atmosferă.
Samsung Note 20 Ultra este un dispozitiv care redefinește standardele telefoanelor inteligente, fiind ideal pentru…
Răzbel într-un bâlci dintr-o localitate din sudul judeţului, unde băieții cu uniforme albastre au descins…
Noul restaurant şi-a deschis, ieri, porţile la Hunedoara. Acesta este amplasat pe bulevardul Traian, în…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a organizat, cu sprijinul CJ Hunedoara, un…
Nicolae B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat preventiv și acuzat de infracțiunea…
Pe 16 decembrie 2024, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara, a…