Inspecţiile planificate au fost realizate conform Planului anual de activitate al Serviciului Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului şi se supun procedurii de reglementare.
În urma acestor controale, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 avertismente şi 10 amenzi, în valoare totală de 155.200 lei. Dintre acestea, cele mai mari sancţiuni contravenţionale au avut valoarea de 50.000 lei, două sancţiuni, şi au fost aplicate pentru nerespectarea condiţiilor din actele de reglementare emise de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara.
Având în vedere evoluţia epidemiologică de pe teritoriul României, în contextul apariţiei şi răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, comisarii Gărzii de Mediu din judeţ au acordat o deosebită atenţie gestionării deşeurilor, monitorizând modul în care operatorii de salubritate au respectat graficul de colectare, transport şi depozitare a deseurilor municipale precum şi trasabilitatea deşeurilor infecţioase. (M. Crivăţ)
Vorbesc gurile rele că un edil din zonă și-a făcut un plan extrem de ingenios…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să miște lucrurile foarte bine și…
Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru constituirea unui…
Individul ar fi fost drogat când a comis infracțiunea, iar incendiul provocat de el putea…
Informații noi despre furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, din Olanda. Mai exact, în…
Comisia Europeană a deschis o anchetă privind videoclipurile de pe TikTok care încurajează fetele să…