Categories: SportUltima Ora

Şanse la bronzul mondial APB

Ciprian Marinuţ

Pugilistul devean Bogdan Juratoni va boxa pentru un loc pe podium în circuitul profesionist AIBA Pro Boxing, într-o gală ce va avea loc la „Caferaga Spor Salonu” din Istanbul, vineri, 23 ianuarie.
Boxerul legitimat la Dinamo Bucureşti îl va întâlni pe francezul Michel Tavares, într-un meci de şase reprize, în cadrul categoriei 75 kilograme, care-i poate aduce învingătorului clasarea pe locul trei mondial, în vreme ce învinsul va ocupa locul cinci. În meciul pentru titlul de campion se vor întâlni: Adem Kilicci (Turcia) şi Artem Chebotarev (Rusia).
Avantaj moral
Bogdan Juratoni a „reparat” înfrângerea suferită în primul tur al acestei competiţii cu două victorii consecutive, iar acum îşi poate trece în palmares clasarea pe locul trei în circuitul profesionist AIBA Pro Boxing. În meciurile finale care vor stabili prima ierarhie a acestui nou tip de circuit profesionist, pugilistul devean legitimat la Dinamo Bucureşti va boxa cu francezul Michel Tavares. Învingătorul acestui duel ce va avea loc la „Caferaga Spor Salonu” din Istanbul, vineri, 23 ianuarie, de la ora 21.00, se va clasa pe locul trei în ierarhia AIBA Pro Boxing, iar învinsul va ocupa locul cinci.
Bogdan poate fi considerat favorit al întâlnirii şi are un avantaj moral clar, întrucât l-a învins deja pe pugilistul francez în turul doi al circuitului APB, într-un meci disputat în 21 noiembrie 2014. După acel meci direct, Bogdan, care se afla pe locul şase la acel moment, a câştigat duelul cu kenyanul Nickson Otieno Abaka, de pe locul şapte, în vreme ce Tavares, care se afla pe locul opt, l-a învins pe ecuadorianul Marlo Javier Delgado Suarez, care ocupa poziţia a cincea. În urma celor două victorii, Juratoni şi Tavares se vor înfrunta într-un meci care poate fi cotat ca fiind finala mică a circuitului. În afara victoriilor cu Tavares (turul II) şi Abaka (turul III), Bogdan a pierdut în primul tur în faţa lui Dmytro Mytrofanov (Ucraina).
Posibile clasări
Gala care va avea loc la Istanbul cuprinde patru partide cu următoarele posibile clasări pentru combatanţi: Marlo Javier Delgado Suarez (Ecuador) vs. Nickson Otieno Abaka (Kenya) – învingătorul locul şase, învinsul locul opt; Hosam Hussein Bakr Abdin (Egipt) vs. Dmytro Mytrofanov (Ucraina) – învingătorul locul patru, învinsul locul şase; Michel Tavares (Franţa) vs. Bogdan Andrei Juratoni (România) – învingătorul locul trei, învinsul locul cinci; Adem Kilicci (Turcia) vs. Artem Chebotarev (Rusia) – învingătorul va fi campion, iar învinsul va ocupa locul doi.
Conform regulamentului, Bogdan Juratoni se poate califica direct la Jocurile Olimpice „Rio 2016”, prin participarea în circuitul APB, dacă se va situa între primii şase dintre pugiliştii de la categoria 75 kg, în clasamentul din anul 2015, care se va stabili la finalul anului, după alte patru tururi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

o oră ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

o oră ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

o oră ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

o oră ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

o oră ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

o oră ago