Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (foto), a declarat sâmbătă, la Deva, că prioritară, în acest an, pentru Executiv, va fi problema locurilor de muncă, în special pentru tinerii absolvenţi.
Mariana Câmpeanu a făcut cunoscut faptul că vor fi lansate două proiecte speciale, din fonduri europene, fiecare în valoare de cinci milioane de euro, proiecte care vor fi dedicate problemei locurilor de muncă pentru tineri, dar şi sprijinirii spiritului antreprenorial al acestora. Una din propunerile importante ale acestor proiecte este pregătirea a 50 de afaceri la cheie, cu finanţare. Ministrul spune că încă nu s-au stabilit definitiv domeniile pentru aceste afaceri la cheie, dar ele vor fi anunţate public cât de curând.
De asemenea, pentru populaţia de etnie romă din România, se pregătesc deja câteva proiecte-pilot, care urmăresc să valorifice experienţa populaţiei-ţintă în domenii ce ţin de ocupaţii tradiţionale, cum ar fi prelucrarea metalelor, realizarea de obiecte artizanale şi altele.
Pentru tinerii absolvenţi, ministrul Mariana Câmpeanu spune că există conceptul „garanţia pentru tineri”, un concept ce urmăreşte ca orice tânăr, atunci când finalizează studiile, să fie îndrumat şi să aibă o perspectivă clară, şi în situaţia în care doreşte să studieze la un nivel superior şi în aceea în care vrea să se angajeze, iar furnizarea unui loc de muncă să nu dureze mai mult de patru luni, din momentul în care a terminat şcoala sau universitatea.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…