Şapte locuri de vis din Italia, ce merită vizitate
Este vremea vacanţelor şi mulţi dintre români aleg să-şi petreacă vacanţa în Italia. Şi bine fac, deoarece se spune că nu există loc pe pământ cu atâtea frumuseţi împrăştiate la fiecare pas. Astăzi vă prezentăm câteva locuri din Peninsulă mai puţin cunoscute de turiştii din România, dar care se numără printre cele mai frumoase locuri din Italia.
1. Burano
Veselă, colorată şi totodată romantică, Insula Burano este un Rai fotografic şi un paradis turistic de o unicitate rară! Se află în partea de nord a lagunei veneţiene şi este renumită pentru producţia de dantelă şi casele multicolore ale pescarilor. Datorită aspectului pitoresc, Burano a ajuns să fie considerat cel mai colorat oraş din întreaga Europă.
2. Como
Lacul Como este un lac situat în Lombardia, nordul Italiei, la o altitudine de 199 m, într-o depresiune înconjurată de munţi de granit şi calcar. Acesta se află la o distanţă de aproximativ 45 de minute de Milano, în apropiere de alt lac celebru Lago di Garda, care şi el merită văzut măcar o dată în viaţă.
3. Pitigliano
Pitigliano este un oraş superb în provincia Grosseto – Italia, renumit pentru că şi-a păstrat aspectul din Evul Mediu.
4. Sorrento
Sorrento, orizont prăbuşit în mare: Sorrento este situat în sudul Italiei, în Peninsula Sorrento, cu vedere spre Golful Napoli! De aici poţi zări Vezuviul şi Insula Capri! Se poate ajunge din Salerno sau din Napoli, pe şoseaua care e paralelă cu Marea Tireniană.
5. Manarola
Oraşul medieval Manarola este construit la gura de vărsare a râului Volastra, pe o stâncă înaltă de 70 de metri deasupra nivelului mării. Oraşul este pitoresc prin casele viu colorate, aleile înguste şi abrupte care duc până la malul mării.
6. Spello
Micuţul orăşel Spello este situat în Perugia, Umbria, o regiune fără ieşire la mare din inima Italiei. Privit de la distanţă, acest orăşel medieval pare că se topeşte pe dealul care îl susţine. Casele mici de piatră care conturează acest peisaj rural formează acest loc pur şi simplu încântător. Este unul dintre acele locuri pe care, dacă îl descoperi, te fascinează continuu.
7. Riomaggiore, Cinque Terre
Riomaggiore este unul din cele cinci localităţi tradiţionale care alcătuiesc Parcul Naţional Cinque Terre, situat pe Riviera Italiană, în zona cuprinsă între Genova şi La Spezzia. Sunt cinci aşezări străvechi, cocoţate pe munte, deosebit de frumoase şi pitoreşti, care împreună alcătuiesc Parcul Naţional Cinque Terre.