FlashSport

Sãrãcia interzice SuperLiga Ştiinţei

Echipa de rugbi Ştiinţa Petroşani şi-a anunţat neparticiparea în SuperLiga României, din cauza problemelor financiare. Locul formaţiei hunedorene va fi luat de U. Cluj, prima retrogradată în sezonul trecut.

Fără bani, fără pretenţii

Echipa de rugbi Ştiinţa Petroşani, calificată pe merit în eşalonul de elită al rugbiului românesc, a anunţat Federaţia Română de Rugbi că nu va participa în SuperLigă. Clubul din Valea Jiului ratează astfel şansa de a se aşeza la „masa bogaţilor”, din cauza problemelor de ordin financiar, a lotului subţire de jucători şi a indiferenţei autorităţilor. Renovarea stadionului, a vestiarelor şi transferul unor jucători cu experienţă nu au mai fost la îndemâna oficialilor petroşăneni, care au bătut pasul în retragere. „Nu am fi putut face faţă în SuperLigă cu actualul lot şi cu ce condiţii avem. S-a luat o decizie corectă”, spuneau surse din cadrul clubului petroşănean.
Departamentul Competiţii al Federaţiei a consultat, conform regulamentului, şi clubul RC Bârlad, clasat pe locul trei după Ştiinţa, dar şi moldovenii au refuzat posibilitatea de a evolua în SuperLigă. Drept urmare, Universitatea Cluj, ocupanta poziţiei a şaptea în sezonul trecut în primul eşalon, a acceptat şi a confirmat prezenţa în SuperLigă şi în 2012. (C. Marinuţ)

One thought on “Sãrãcia interzice SuperLiga Ştiinţei

  • Sa se desfinteze aceste echipe de fotbal si rugby iar bani sa merarga in bursele de merit ale studentilor,ca sa vina multi studenti la Universitatea Petrosani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura