Categories: Sport

Sărăcie şi erori la Gala Sportului

Ciprian Marinuţ

Cel mai „consistent” premiu oferit, ieri, de Direcţia pentru Sport şi Tineret Hunedoara, laureaţilor sportului din 2010, a fost de 1.000 de lei, sumă cu câteva sute de lei mai mică decât salariul mediu pe economie. Dincolo de aspectul financiar sărăcăcios, festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi hunedoreni a fost marcată de absenţa unor sportivi şi de erorile tradiţionale „marca DSTJ”.

Buget limitat de lege
Performanţele celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2010 au fost răsplătite ieri, de Direcţia pentru Sport şi Tineret Hunedoara, dintr-un buget total de 10.000 de lei, sumă comparabilă cu salariul lunar al unui ministru. Campioana europeană la gimnastică Amelia Racea, sportiva anului trecut în judeţul Hunedoara, a avut cel mai „consistent” premiu, însă acesta a fost de doar 1.000 de lei. Ana Maria Gherghel, campioană mondială la fotbal tenis, prima clasată în topul disciplinelor neolimpice, a primit 650 de lei. „Conform legii, bugetul maxim pentru această festivitate a fost de 10.000 de lei. Cam 1.400 de lei au fost folosiţi pentru achiziţionarea de trofee şi plachete, iar restul de 8.600 de lei a fost împărţit sportivilor situaţi pe primele şase locuri în cele două clasamente, olimpice şi neolimpice”, a spus Marius Simina, specialist al DSTJ Hunedoara. Obişnuiţi însă cu tratamentul „mioritic” practicat de autorităţi, sportivii s-au mulţumit cu recompensele morale (diplome, cupe, plachete, materiale sportive) şi cu aplauzele celor din branşa lor.

Surpriză video ratată
Dintre cei 11 sportivi care s-au aflat pe cele 10 poziţii ale clasamentului la discipline olimpice, numai şapte au fost prezenţi la festivitate. Gimnastele Amelia Racea şi Raluca Haidu, clasate pe primele două locuri, dar aflate în cantonament la Izvorani, au avut o… prezenţă virtuală, întrucât DSTJ a prezentat o înregistrare video surpriză cu cele două campioane. Momentul a fost însă prost pus în scenă, iar imaginile cu cele două campioane au trecut aproape neobservate. În cazul disciplinelor neolimpice, numărul laureaţilor prezenţi a fost mai mare, Oana Coşa (fotbal tenis) şi Artur Meizel (tae-kwon-do) venind la festivitate, deşi erau accidentaţi la picior. Însă, înghesuirea a 27 de performeri pe 10 locuri, pe motiv că toţi au titluri europene sau mondiale, a provocat „ceaţă” în datele celor de la DSTJ care au întocmit topul, iar prezentarea unor sportivi a fost greşită. Drept dovadă, karatista Andra Daneliuc de la Heian Deva a fost atribuită altui club, în vreme ce performanţele karatistului Marius Biji au fost mutate la Campionatul European din Serbia, deşi au fost obţinute la cel din Italia.
Festivitatea a fost „colorată” şi de nelipsitele declaraţii sforăitoare ale politicienilor prezenţi, care s-au remarcat ca de obicei prin felicitări (din gură) şi… promisiuni ce rămân de regulă neonorate.

Laureaţii anului 2010
Sportiva anului: Amelia Racea (gimnastică, CNS CSS „Cetate” Deva)
Antrenoarea anului: Liliana Cosma (foto) (gimnastică, CNS CSS „Cetate” Deva)
Clubul public al anului: CNS CSS „Cetate” Deva.
Clubul privat al anului: CS Comexim Lupeni.
Cei mai buni antrenori: Florin Cotuţiu, Maria Micu, Gheorghe Orban, Valer Puia, Adela Popa, Corina Dorean (toţi gimnastică CNS CSS „Cetate” Deva), Nicolae Alexe (atletism, CNS CSS „Cetate” Deva), Mădălina Susan (gimnastică aerobică, CNS CSS „Cetate” Deva), Ilie Captari (box, CSS Hunedoara/Constructorul Hunedoara), Dan Gârbovan (judo, CSS Deva), Viorel Hăbian (tir cu arcul, Minerul Aninoasa), Liviu Cosmescu (judo, SCM Deva), Anca Băjan (nataţie, CSS Hunedoara), Elena Becze (gimnastică aerobică, CSS Petroşani), Marius Biji (karate, Heian Deva), Dima Druncea (fotbal tenis, CS Comexim Lupeni), Teodor Telembici (karate, CS Ryu Do Deva), Nicolae Iordăchescu (karate, Dacicus Orăştie), Radu Polifronie (karate, SCM Petroşani), Cristinel Popa (tae-kwon-do, Hard Steel Hunedoara), Ilie Zamfir (karate, Elite Center Hunedoara).
Cele mai bune cluburi publice: CSS Hunedoara, CSS Deva, SCM Deva, CSS Petroşani, CSM Petroşani.
Cele mai bune cluburi private: CS Ryu Do Deva, Dacicus Orăştie, Heian Deva, CS Budo Kuray Samurai Hunedoara, Minerul Aninoasa, Hard Steel Hunedoara, Elite Center Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • CEL ACCIDENTAT,PREMIAT DE LA TAEKWON-DO,SE NUMESTE CRISTIAN POPA SI NU MEIZEL ARTUR IAR CRISTINEL POPA ESTE ANTRENORUL LOR!!SE FAC ERORI PESTE TOT ASA CA...........!

  • Domnului Ciprian MARINUȚ,

    Referitor la articolul privind Gala Sportului și Tineretului Hunedorean 2011, apărut în numărul de astăzi al ziarului Dumneavoastră cu titlul SĂRĂCIE ȘI ERORI LA GALA SPORTULUI, vă comunicăm următoarele:

    Termenul de “sărăcie” din titlu articolului și asocierile făcute la adresa evenimentului nu au justificare. Chiar dacă din punct de vedere legal, instituția noastră nu a putut face cheltuieli cu premierea anuală în bani, mai mari de 10.000 de lei, am găsit soluții alternative ca sportivii și antrenorii să fie recompensați și material, cu echipament sportiv ( trening, geaca de iarna și geantă sport marca PUMA) în valoare totală de 48.000 de lei. Adăugând cei 10.000 de lei ( premierea în bani cf HGR 1447/2007) și cheltuielile de organizare, valoarea totală a acestui eveniment a costat DJST Hunedoara aproape 60.000 lei, cea mai mare sumă din ultimii 20 de ani. Desigur aflând acum aceste date, probabil că o să spuneți că am făcut cheltuieli prea mari pentru perioada de criză pe care o traversăm.

    De asemenea pentru prima dată, în acest an, antrenorii au primit din partea instituției noastre recompense materiale, chiar dacă numărul acestora a fost mai mare decât în anii precedenți. La fel, numărul sportivilor a fost dublu față de premierile din anii anteriori. Acest fapt ne-a bucurat foarte mult chiar dacă a trebuit să „înghesuim”( cum spuneți Dumneavoastră), 27 de sportivi pe 10 locuri. Din cei 27 de sportivi, 25 aveau titluri de campionii mondiali și europeni, onoare care nu putea fi lasată în afara clasamentului. Ne asumăm acest fapt.

    În ceea ce privește eroarea sesizată de Dumneavoastră în articol, în legătură cu Clubul Sportiv Heian Deva, vă dăm dreptate. Nu suntem perfecți,… recunoaștem. Dar de la o simplă greșeală de redactare până la prezentarea făcută de Dumneavoastră evenimentului este distanță mare. Pentru noi este important că toți participanții ne-au felicitat la final.

    Desigur aveți liberatea de a da o tentă negativă acestei gale dar considerăm că era oportun să culegeți mai multe informații privind desfășurarea, premiile sau momentele de conținut ale acestei festivității de premiere.

    Totodată cred că știți și Dumneavoastră că, de regulă, nu se comunică din oficiu informații privind sumele de bani sau materialele care vor intra în posesia sportivilor și antrenorilor, dar dacă totuți ați fi solicitat aceste date, vi le-am fi comunicat fără rezerve.

    Cu respect
    Simina Marius - Relații Publice DJST Hunedoara

  • am si eu o intrebare....oare la handbal de ce nu se dau niciodata premii?
    bine,echipa nu are cine stie ce performante,chiar daca e greu sa iei o medalie,dar macar la sponsor.ca nu cred ca la celelalte sporturi se baga mai multi bani ca si in handbal...
    si in alte orase se premiaza cate un handbalist...in schimb aici nu cred ca a fost vreodata...
    in fine...era o simpla parere

  • Un calcul simplu si nu foarte exact (din lipsa de informatii oficiale) pentru cei de la DJST Hunedoara care sunt atat de buni si de performanti ca nu pot fi atinsi nici macar cu o floare:
    11 sportivi pe podium la sporturi olimpice, 27 de sportivi la sporturi neolimpice si 19 antrenori premiati ...rezulta un numar de 57 de performeri premiati. Impartind valoarea scoasa din joben de de 48.000 de lei cat sustine DJST ar fi obtinut prin mijloace alternative pentru materiale sportive marca Puma la cei 57 de premiati rezulta o suma de sub 1.000 de lei de caciula pentru un performer. Deci sportiva anului a luat 1.000 de lei cash si materiale sportive in valoare de aproximativ 1.000 de lei, adica maximum 2.0000 de ,pentru un an in care a cucerit titlul de campioana europeana la barna. Iar ceilalti mult mai putin la cash si cam la fel la materiale sportive. O astfel de suma o castiga lejer o contabila de la orice banca ca salariu pe o luna nu pe un an si poate chiar unii angajati ai DJST, asa ca in opinia mea un astfel de premiu poate fi caracterizat ca SARACACIOS.

    Acum, presupunem ca DJST Hunedoara ar fi nu doar cea mai tare din tara, ci taman campioana europeana intre institutiile de profil din Europa. Si pentru ca lor o suma de 2.000 de lei pentru performantele de top dintr-un an nu li se pare a fi un atribut al saraciei propun ca acesta sa fie salariul lor, al tuturor din aceasta mirifica institutie, pe un an.

    Fara patima, dar cu picioarele pe pamant
    Ciprian Marinut

  • Din nou sunteti in eroare domnule " mare jurnalist sportiv" pentru ca nu respectati deontologia profesionala de a va informa. Emiteti ipoteze lipsite de continut.
    Exagerati inutil pentru a exacerba o ipoteza derutatanta pentru cititorul obisnuit. Faceti confuzii intre salarii si premii. Sunteti departe de adevar va rog reveniti pe pamant asa cum incheiati in comentariu de mai sus.
    In mod normal conform HGR 1447/2007 DJST -urile premiază doar sportivii nu si antrenorii. In acest an s-au gasit solutii ca si antrenorii sa fie recompensati. Nu trebuie introdusi in complicatele DVS calcule. De asemenea in acest an numarul sportivilor premiati s-a dublat fata de anii precedenti, in consecinta, dupa o aritmetica simpla rezulta cheltuieli mai mari per total dat si pe sportiv. Puteati solicita date privind cheltuielile pe care DJST lea- avut în anii precedență pentru a putea face analogie.

    Tot fara patima si cu multa intelegere.

    Simina Marius

  • Daca tot sustineti ca sunt in eroare faceti dvs lumina asupra situatiei stimate PR de la DJST, Marius Simina. Adica spuneti aici pentru cititori ca e libertate si ca sa nu-i dezinformez eu care e valoarea premiului primit de Amelia Racea, sportiva nr. 1 judetului si campioana europeana la barna, si care e salariul lunar al dvs sau cel mediu pe economie?
    Eu sustin, din ce am calculat, ca Racea a primit 1.000 de lei si materiale sportive in valoare de maximum 1.000 de lei. Probati dvs. ca a primit mai mult si raportati-va la orice reper doriti ca sa demonstrati ca un astfel de premiu nu e saracacios. Ca de vorbe goale sunt satul ca si de activitatea umfalata a DJTS...

  • Alo domnu` ziarist de doi lei si cincizeci de bani...la cate prostii ai scris matale de-a lungul timpului mi-ar fi si rusine sa ma iau acum de activitatea celor de la DJTS, mai ales de d-nul Simina Marius, care este un elegant, eu daca eram in locul dansului cred ca-ti spuneam de la obraz ca esti un papagal care nu are stiri despre ce sa scrie si atunci hai sa facem can-can.Hai sa-ti mai spun ceva ziaristu lu peste prajit...unde scrie ca DJTS e obligatoriu sa premieze sportivii la sfarsit de an? Pentru performantele lor, acestia au fost premiati in competitiile la care au participat!!! Felicitari celor de la DJTS ca au reusit pe foamea asta sa le dea totusi ceva acestor sportivi.Asa ca nu mai scrie nimic domnu`Cipi ca te faci de cacao...Si ca un ultim sfat mai citeste ziarele straine sa vezi cam cum se face o stire... asta daca stii limbi straine... daca nu...ramai la limba de lemn!

  • Multumesc pentru sustinere domnului Octavian Munteanu. Totusi DJST are temeiul legal HGR 1447/2007 pentru a premia sportivii la sfarsit de an, insa suma totala admisa este de doar 10.000 pentru toti sportivii premiati.

    Stimate Domnule Ciprian Marinut, în ipocrizia Dumneavoastră dati informatii in comment-ul de mai sus, pe care le-ati primit personal de la mine și le etalati ca și cand ar fi rezultatul unor cercetari personale laborioase. Sigur ca premiul primei clasate în topul sportivilor nu depășește ca valoare, 2000 de lei cum spuneti, dar e cel mai mare premiu din ultimii 20 de ani, oferit de DJST unui sportiv la premiarea anuala. Domnul Munteanu probabil este un cunoscator si vad ca stie foarte bine că sportivii sunt recompensati inainte de a o face DJST,pentru aceleasi rezultate, de ANST, Federație și clubul de provenienta.

    O sa va sugerez stimate "jurnalist" sa cititi legislatia specifica domeniului pentru care incercati sa scrieti, asa, ca să umpleti cativa centimetrii patrati de ziar. Dupa ce faceti dovada ca aveti cunostinta despre domeniul pentru care sunteti platit sa scrieti ar fi bine ca inainte de a redacta un articol sa faceti "chestia aia jurnalistica" si anume - sa va informati din 3 surse.

    In final va mai spun că ar fi bine sa va mai aduceti aminte de un lucru - ati crescut pe langa aceasta institutie pe care acum nejustificat o blamati. Sunt de acord sa scrieti obiectiv despre erorile pe care le facem. Am spus-o;- nu suntem perfecti si mai gresim si noi, dar ura si neadevarurile pe care le presarati peste grandioasele dvs articole nu duc decat la o singura concluzie: sunteti rau intentionat in legatura cu institutia noastra.

    De asemenea sa dati bulina neagra unui sportiv, cum ati facut-o de atatea ori pentru faptul ca nu a reusit sa castige un concurs, face dovada lipsei dvs de cunoastere a fenomenului sportiv.

    Pentru ca am ceva mai bun de facut cu timpul meu, va informez ca este ultimul comment pe tema asta indiferent ce veti scrie in continuare domnule Ciprian Marinut.

    Cu toate acestea atat eu cat si institutia din care fac parte, va asiguram, ca va vom trata obiectiv si cu respect (probabil putin diminuat)

    In nume personal si cu minus respect
    Simina Marius

  • Doar cateva precizari si gata:
    -pentru stimabilul Octavian Munteanu (daca asta o fi numele real): Aveti dreptate...Daca cineva e elegant (adica probabil imbracat cu costum si cu o cravata la gat) gata e inamovibil (na ca v-am trimis la DEX)... Sunteti un cunoscator, vorba domunului pe care-l aparati, si ati castigat desigur un campionat de IQ.
    - pentru PR Marius Simina: E clar ca sunt rau intentionat si ca sunt un neinformat (din 3 surse cum spuneti domnia voastra ca un cunoscator in domeniul PR) din moment ce admiteti in final ca am dreptate cu valoarea maxima a premiului primit de sportiva anului. De asemenea, e clar ca nu cunosc fenomenul sportiv daca dau bulina neagra unui sportiv pentru ca a pierdut un concurs. Ar fi trebuit probabil sa-i dau un premiu pentru participare (in spiritul olimpi nu?) cum oferea o anumita Asociatie Sportiva al carei presedinte ati fost.
    Si cu asta !

  • Ti-am spus sa nu mai insisti cu comment-urile ca scrii numai prostii... inainte sa mai postezi ceva incearca sa inveti limba romana... nu de alta dar cuvintele:"domunului" si "olimpi" nu apar in limba romana... poate ne explicati dvs ce inseamna, ca un fin cunoscator al limbajului scris... poate noua ne scapa!Se pare ca nu m-am inselat cand ti-am pus calificativul de ziaristul lu` peste prajit. In alta ordine de idei, dl. Simina nu are nevoie de costum pentru a fi elegant... acest om este de trei ori mai elegant ca tine si cand duce gunoiul la tomberon... asa ca mai reflecteaza... nu te mai arunca asa cu capul in gard doar de dragul de a scrie ceva. Te invat o chestie pe care ti-as recomanda sa o tii minte... Reputatia ti-o castigi greu si ti-o poti pierde foarte repede... Succes in scrierile viitoare...te voi monitoriza...
    P.S. In privinta identitatii... este cea reala, am atasat si emailul personal fara de care nu as putea sa postez...asa ca... mai studiaza...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

24 de minute ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

25 de minute ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

25 de minute ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

30 de minute ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

31 de minute ago